sursa foto:  rtv.net

DEZORDINE în viața lui Mircea Negulescu! Ce lovitură a primit „Portocală”, după excluderea din magistratură

Anii 2017 și 2018 se dovedesc a fi catastrofali pentru Mircea Negulescu, zis „Portocală”. În luna februarie a anului trecut, procurorul Negulescu era suspendat din funcție de către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru abateri disciplinare, după o serie de înregistrări făcute publice de către România TV.

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, CSM decidea excluderea lui Mircea Negulescu din magistratură, decizia nefiind, însă, definitivă. Ea poate fi atacată de Negulescu.

Recent au apărut noi înregistrări cu procurorul „Portocală”, care îi pot crea din nou probleme. Vlad Cosma, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în primă instanță, a prezentat mai multe înregistrări prin care, conform spuselor sale, se probează faptul că procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea, șef DNA Ploiești, au fabricat dosarele unor personaje cunoscute, precum fostul deputat Sebastian Ghiță. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în această privință.

Vezi și Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea

Un lucru e cert: după excluderea din magistratură, procurorul Mircea Negulescu a primit o imensă lovitură financiară. Potrivit ultimei declarații de avere, ce a fost verificată de Bugetul.ro, „Portocală” are două credite: unul luat de la Raiffeisen Bank, în valoare de 79.716 franci elvețieni, scadent în anul 2029, și altul obținut de la UniCredit Țiriac Bank, de 41.600 de lei, pe care trebuie să-l achite până în 2023.

Conform documentului citat, în anul 2013, Negulescu a avut un venit anual de 136.091 lei. Așadar, la vremea respectivă, el avea un salariu de circa 11.340 de lei. Ca atare, creditele nu constituiau o problemă. Acum, după excluderea din magistratură, lucrurile s-au întors la 180 de grade.

Vezi și Ce meserie BĂNOASĂ are Andreea Cosma și cui i-a DONAT un apartament

EXCLUSIV! Generalul Pahonțu, coleg de liceu și apropiat de un lider PSD

Mutare de proporții! Frații „Dedeman” ATACĂ o nouă piață – Unde vor să se IMPUNĂ

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare