sursa foto:  opiniatimisoarei.ro

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, întâmpină probleme la controlul persoanelor fizice: Avem o problemă cu numerarul care se mișcă

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, a susținut vineri seara la postul de televiziune Digi24 că controalele la persoanele fizice sunt complicate. Acestea trebuie să depună o declaraţie de patrimoniu şi de venit, aceasta semănând cu declaraţiile de avere şi de interese pe care le depun bugetarii, scrie news.ro

 

 

 

”Va primi un aviz în care va fi înştiinţat că va urma să fie verificată situaţia fiscală personală. Există de un termen de 60 de zile în care trebuie să depună o declaraţie de patrimoniu şi de venit. Poate să mai ceară o amânare cu 30 de zile până va depune această declaraţie care este un formular tipizat. El seamănă foarte mult cu declaraţiile de avere şi de interese pe care le depun bugetarii. În general este foarte, foarte asemănătoare, cum, de asemenea, poate să pregătească alte înscrisuri şi alte documente prin care să justifice sumele respective, de unde le-a obţinut ce este cu ele.

Începe apoi verificarea propriu-zisă care este o activitate pe care noi o facem cumva colaborând foarte de aproape cu persoana respectivă. Este invitat la ANAF, i se dă posibilitatea controlul să aibă loc la sediul ANAF-ului sau la domiciliul lui, unde decide. Poate să fie reprezentat de un avocat, un consultant, de oricine doreşte. Sunt regulile generale care sunt aplicate, încep aceste verificări, vedem discutăm, încearcă să probeze, noi punem la dispoziţie probele pe care le avem noi, clarificăm întreaga situaţie.

În final, după ce ajungem sau nu ajungem la un numitor comun, se face acea diferenţă, se stabileşte suma impozabilă, se calculează impozitul şi accesoriile aferente pe diferenţa pe care noi considerăm că ar trebui să o plătească. Sper să fim o situaţie care să fie acceptată de persoană. Se emite actul administrativ fiscal, o decizie de impunere şi ea poate să fie achitată sau persoana fizică respectivă are posibilitatea să o conteste. Dacă la contestaţii îi este respinsă, contestaţia va putea să meargă în instanţă. Şi atunci când merge în instanţe devine public inclusiv cine este persoana respectivă”, a declarat Lucian Heiuş.

 

Acesta a adăugat că numeralul este mai greu de verificat

”Este foarte greu, de exemplu, să urmărim nişte bani care se mişcă în numerar, dar dacă din contul unei persoane de genul ăsta pleacă o sumă semnificativă de bani spre un cont dintr-o alt stat, bineînţeles că el mişcându-se prin sistemul bancar poate fi urmărit şi atunci cerem aceste informaţii, şi de la băncile din alte state. Toţi banii care se mişcă cumva prin sistemul bancar lasă urme, iarăşi nu este o noutate când spun acest lucru. Avem într-adevăr o problemă cu numerarul care se mişcă”, a declarat Heiuş, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare