Daniel Baciu a pus pe tapet cazul unui tâmplar pensionar care în prezent are o pensie de 2.192 de lei şi un stagiu contributiv de 36 de ani. Potrivit șefului CNPP, în momentul de față tâmplarul are 36 de puncte contributive calculate efectiv pe contributivitate şi a realizat 43 de ani, o lună și 23 de zile. Pentru calculul punctelor de stabilitate, s-a folosit numai stagiul de cotizare contributiv, care se compune doar din primele două componente, deci condiții normale și condiții de grupă.
Stagiul contributiv este de 36 de ani şi 7 luni şi, în prezent, are o pensie în plată de 2.192 de lei. Pensionarul exemplificat mai sus are un număr total de puncte de stabilitate de 7,8331. Potrivit lui Baciu, aceste puncte de stabilitate se adaugă la punctele contributive, rezultând un număr total de puncte de 44,73073. De la 2.192 de lei, cât are pensia în prezent pensionarul, ajunge la 3.624 lei, deci o diferență de 1.432 lei în plus.
Citește și: Pensionarii care trebuie să dea banii înapoi. Dacă vor fi descoperite nereguli aceștia vor fi obligați să returneze sumele încasate
Daniel Baciu spune când se tipăresc noile decizii pentru pensionari
Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a transmis că în urma recalculării nicio pensie nu va scădea. Acesta mai spune că de la 1 septembrie, conform prevederilor clare în Legea 360/2023 pensionarii vor primi drepturile recalculate integral după noua formulă de calcul.
„La sfârșitul anului am avut legea, acum avem normele, urmează să semnăm contractul, după ce vom avea software-ul actualizat va începe și recalcularea. Aceasta este procedura. Suntem în grafic, nu avem nicio întârziere astfel încât în luna septembrie oamenii să își primească pensiile recalculate. O decizie de pensionare este o decizie pe care o primește fiecare pensionar în care se vede numărul total de puncte, valoarea punctului de referință și stagiul de cotizare. Acestea sunt date uzuale cu care noi lucrăm în activitatea de zi cu zi.
În urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână cu cea mai avantajoasă pensie în plată. La momentul actual, sporurile sau al 13-lea salariu nu este luat în calcul pentru că nu sunt oferite cu regularitate. Noi vrem ca de la 1 septembrie aceste sporuri să fie luate în calcul la penise, atâta vreme cât s-au achitat contribuții sociale pentru ele", a declarat Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii, potrivit Antena3
Vezi și: Pensia de 23.180 de lei din România. Ce pensionari au venituri faraonice, de peste 20.000 de lei

















