Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a transmis vineri că 95% din dosarele de pensii au fost digitalizate.
Acesta spune că au rămas în momentul de faţă cele mai grele dosare, cele complexe.
"Practic noi facem două operaţiuni: dosarele sunt trecute într-un format electronic de ultimă generaţie, de colegii care lucrează exclusiv pentru această operaţiune.
Dosarele sunt şi verificate, deci noi verificăm dosarele de la prima pagină până la ultima, astfel încât să fim siguri că sunt corect calculate pensiile.
Au rămas în momentul de faţă cele mai grele dosare, cele complexe. Sperăm să terminăm acest proces de evaluare într-o perioadă foarte scurtă de timp. Este esenţial pentru a putea să facem ulterior recalcularea mult aşteptată de toţi românii.
Suntem la 95%, iar sectorul 5 este unul dintre sectoarele fruntaşe, pentru că are procentul cel mare de introducere a dosarelor în format digital", a spus preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, vineri, la Antena 3 CNN.
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, anunț pentru pensionari: Suntem la 95%
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

10:00Economie
Toți proprietarii care au chiriași sunt obligați să plătească aceste taxe. Procedura pe care trebuie să o facă la ANAF, conform legii

09 noiPolitica
Nicușor Dan, executat silit de către stat. Însuși președintele României nu și-a plătit impozitele de la Predeal

09 noiEconomie
Coșmarul de pe Valea Prahovei ar putea să înceteze. Licitația pentru reabilitarea tronsonului din TransBai ar fi soluția

09 noiSocial
Ryanair schimbă regulile pentru bagajele de cală din 10 noiembrie. La ce trebuie să se aștepte pasagerii

09 noiPolitica
Miniștrii PSD care întârzie reformele ar putea pleca din Guvern. Avertisment înainte de Crăciun

09:00Economie
Beneficiu pentru clienții Kaufland din România, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Campania se va derula în perioada 1-24 decembrie 2026

08:30Politica
Comunele mici ar putea fi comasate. Inclusiv orașele fac parte din plan, ce s-ar schimba pentru cetățeni

10:30Social
Ce se alege de buletinul tău, dacă îți dispare comuna. Explicațiile autorităților, în contextul comasării uriașe care va începe în România

08:00Economie
Încă o emisiune Tezaur a început. Cum funcționează dobânzile la titlurile de stat

09 noiSocial
Mai bine de 200.000 de copii din România au ADHD. Semnele care te ajută să vezi dacă și al tău are această problemă
Articole Similare

13:43Economie
Curs valutar: euro crește, dolarul și aurul sunt în scădere.

09 noiEconomie
Curs valutar BNR euro urcă, iar dolarul din SUA scade în lei

09 noiActual
20 de milioane de dolari și „o posibilă relocare” pentru cei care reușesc să ajute SUA. Armata americană vrea date despre programul nuclear iranian

09 noiActual
Donald Trump rămâne extrem de supărat după rezultatele alegerilor din SUA. Susține că americanii au făcut un „pas uriaș înapoi”

08 noiActual



