sursa foto:  Guvernul României

Șeful DSP, despre perioada sărbătorilor de iarnă: Este o perioadă care va trebui să fie adaptată acestui virus

Șeful DSP, Raed Arafat a declarat că petrecerile de după alegerile locale ar fi avut un impact serios asupra numărului de cazuri de COVID-19, astfel că, pentru parlamentare, se vor lua măsuri stricte pentru a le interzice „și în scris”. Mai mult, și Crăciunul va fi adaptat virusului, a declarat, duminică seara, șeful DSP Raed Arafat.

Șeful DSU Raed Arafat a declarat, duminică seara, în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire de la Antena 3, că în perioada alegerilor vor trebui respectate toate regulile pentru a nu fi răspândit virusul.

„Pentru ziua de vot o să insistăm ca după ziua de vot la anunțarea rezultatelor să nu există niciun fel de sărbătoriri, ieșiri și contact fără mască. Chiar dacă lumea va fi bucuroasă, exact asta am văzut la locale – și poate acolo a avut un impact serios.

Asta este momentul în care va trebui să venim și să interzicem chiar în scris probabil de acum ca să fim siguri că acest lucru nu se va întâmpla atunci. Chiar dacă nici la locale acest lucru nu era permis și totuși se întâmplat.

Deci va trebui să învățăm populația că indiferent cât de bucuros ești, care este problema la momentul respectiv, să nu ajungi să transmiți această boală peste tot în comunitate”, a declarat Arafat.

Despre sărbătorile de iarnă, Raed Arafat a spus că acestea vor fi „adaptate virusului”.

„Despre sărbătorile de iarnă… este încă o perioadă care va trebui să fie adaptată acestui virus. Știu că atunci o să avem din nou foarte mulți oameni care o să vrea să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca și cum nu ar fi fost virusul și nu este nicio problemă.

Din păcate acest lucru va fi imposibil.

Va trebui să ne adaptăm modului în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranța că la anul vom putea să revenim la cât mai aproape de viață normală, cum o știam noi înaintea acestui virus”, a mai spus Arafat, potrivit Mediafax

Citește și:

Atenție mare! Se dau amenzi de până la 10.000 de lei pentru această faptă

Adio petreceri de Crăciun! Medicul Virgil Musta trage semnalul de alarmă: ‘Vă spun sincer, dacă vom mai avea Crăciun depinde doar de noi’

Medicul Cristian Oancea, avertisment dur: ‘Am refuzat un copil de 10 ani și mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare