jandarmi

sursa foto:  podul.ro

Semnal de pace din partea Jandarmeriei, după ce peste 13.000 de români au ieșit în stradă: ‘Legea nu ne permite nouă să interzicem participarea, organizatorul este responsabil’

Jandarmeria Capitalei a reacționat sâmbătă, după ce mii de români au ieșit pe străzile Bucureștiului.

Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al DGJMB, a afirmat, la Realitatea Plus, că numărul participanților îl depășește pe cel prevăzut în lege.

Pe de altă parte, Iacob a precizat că organizatorul este responsabil.

„Jandarmeria a luat măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță.

Suntem în permanentă legătură cu organizatorii protestelor. Aceștia au declarat că la manifestații vor participa maximum 100 de persoane.

Le recomandăm participanților să respecte măsurile sanitare.
Dat fiind faptul că numărul persoanelor a fost depășit, noi asigurăm participarea oamenilor în siguranță. Legea nu ne permite nouă să interzicem participarea, organizatorul este responsabil.

La momentul actual, ne concentrăm pe siguranța participanților, nu pe măsuri coercitive. Nu tolerăm încălcări ale legii și nu vor rămâne nesancționate”, a spus Iacob.

Vezi și Live George Simion, la protestul de la Universitate: ‘Suntem deja 10.000 de oameni! O să ne unim cu toții’

George Simion, liderul AUR, a anunțat, sâmbătă, că 10.000 de oameni s-au strâns la Piața Universității, la începutul manifestației.

Suntem deja 10.000 de oameni! O să ne unim cu toate protestele! O să plecăm în marș zeci de mii de oameni. Mergem până la capăt! Astăzi dăm jos Guvernul! O să ne unim cu toții”, a spus George Simion, într-un live pe Facebook.

Vezi și Live video! A început protestul din fața Guvernului! Se intonează ‘Deșteaptă-te, române!’

Astăzi au fost programate două proteste. Unul a început la ora 16:00, la Piața Victoriei, organizat de asociațiile Neamunit și Calea Neamului.

Celălalt a început la ora 17:00, în Piața Universității, organizat de Alianța pentru Unirea Românilor, formațiunea condusă de George Simion. Ulterior, protestatarii din Piața Universității au plecat în marș și s-au unit cu cei din Piața Victoriei.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare