Senatorii români pot rămâne fără conturile de TikTok, la fel cum s-a întâmplat cu angajații Comisiei Europene, dar și cu parlamentarii danezi, unde aplicația a fost interzisă din cauza riscurilor unor atacuri cibernetice. Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a spus că urmează o analiză, anunță Mediafax.
„Este un lucru pe care îl evaluăm în aceste zile cu toate instituțiile implicate. E un lucru foarte bun și un exemplu foarte bun pe care ni-l dați, pentru că dacă nu am avea legea securității cibernetice, dacă ea nu va fi operaționalizată, va fi foarte greu să intervenim în asemenea cazuri. Legea care a trecut ieri (marți – n.r.) de CCR realmente creează pârghiile pentru ca statul român să intervină mult mai eficient în cazul unor asemenea pericole. Și știți bine, noi am interzis prin lege antivirusul rusesc și o serie de soluții, am emis un ordin de ministru cred că săptămâna trecută prin care toate instituțiile din România au o listă de furnizori de soluții software care nu sunt agreați și acum au un termen de o lună – două luni în care trebuie să își facă acest inventar și să înlocuiască soluțiile care au fost identificate drept vulnerabile”, a spus Burduja.
Parlamentul Danez a luat aceeași măsură de interzicere a aplicației TikTok și pentru parlamentari, în vreme ce Senatul României are cont de TikTok și foarte mulți parlamentari sunt virali pe această aplicație.
„Este o analiză care trebuie făcută cu maximă seriozitate (dacă reprezintă un risc – n.r.). Pe legea Kasperski, așa cum i s-a spus, România a fost între primele state europene care a interzis prin lege autorităților publice să cumpere asemenea soluție. Deci și aici trebuie să analizăm și de îndată ce vom avea o analiză finală vom emite o dispoziție în acest sens. Categoric da, facem o analiză. Vom veni cu un răspuns când analiza va fi finalizată, pentru că nu vrem nici să generăm o reacție adversă dacă nu este cazul în acest moment”, a mai spus ministrul Sebastian Burduja.
După SUA, și Canada, dar și Danemarca au interzis aplicația TikTok pe dispozitivele mobile care aparțin guvernului. Hotărârea a fost luată pentru a asigura securitatea datelor. Decizia vine după ce revizuire internă a arătat că metodele de colectare a datelor pe TikTok pot face utilizatorii vulnerabili la atacuri cibernetice.