Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din lume, la ora actuală, dar și cea mai cunoscută sportivă din România. Practic ea este cel mai important ambasador al țării noastre, iar zilele acestea se află la Cluj pentru a-și susține echipa în mecidul de Fed Cup contra Elveției.
"Sper ca revenirea mea să fie bună, să-mi câştig meciurile şi să câştigăm partida. E un meci cu emoţii, dar va fi frumos", a declarat liderul mondial, citat de Telekom Sport, înainte să anunţe că impresia sa este că România are toate şansele unui parcurs lung în Fed Cup, dacă va trece de Elveţia şi se va califica în Grupa Mondială: "Suntem o ţară cu jucătoare foarte puternice, cu o echipă foarte bună. Toate jucăm la nivel înalt şi sper să arătăm asta şi la Fed Cup. Da, eu cred că avem şanse să câştigăm competiţia, însă nu e uşor. Obiectivul nostru este să mergem spre finală".
Vezi și EXCLUSIV! Cât cheltuie statul român cu criminala de la metrou – Ce face acum Magdalena Șerban
Despre Simona s-a spus că i-a invitat la meciul de la Cluj pe Horaţiu Mălăele şi George Mihăiţă, cei doi actori cu care e bună prietenă, însă Halep spune că acest lucru nu s-a întâmplat: "Se inventează foarte multe poveşti şi despre viaţa mea personală, şi despre acest lucru. Domnii au spectacol, n-am invitat pe nimeni, dar sunt bineveniţi la orice meci de-al meu, aşa cum dânşii ştiu. Îi invit mereu cu drag, dar acum merg la spectacol", a spus constănţeanca, vizibil iritată de întrebare, după care a plecat imediat din faţa reporterilor care-i luau interviul, potrivit Prosport.
Meciul România - Elveţia se joacă la Cluj, la finalul acestei săptămâni (21-22 aprilie), iar câştigătoarea va obţine calificarea în Grupa Mondială. Florin Segărceanu se bazează pe Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (40 WTA), în timp ce elveţienii mizează pe Timea Bacsinszky (46 WTA), Viktorija Golubic (107 WTA) şi Jil Teichmann (136 WTA) şi pe veterana Patty Schnyder (39 de ani, 149 WTA), convocată în ultimul moment.
Vezi și EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați
Simona Halep nervoasă! A ignorat jurnaliștii români după ce i s-a adresat o întrebare care a scos-o din minți
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



