Neașteptat! Simona Halep, numărul unu mondial, și-a aflat adversara. În finala turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale în valoare de 2,82 milioane dolari, pe care o puteți urmări la ora 20 30 (România), campioana o va avea ca adversară pe Sloane Stephens (25 ani, locul 3 WTA).
Aceasta a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei de la Montreal.
În primul duel din penultimul act, Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-1 de australianca Ashleigh Barty.
Duminică, Sloane Stephens va încerca să îşi ia revanşa în faţa Simonei Halep, care a învins-o pe americancă în luna iunie, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1).
Halep (26 ani) va disputa cu această ocazie a treia sa finală la turneul de la Montreal, pe care l-a câştigat în 2016, în timp ce Stephens, campioana ediţiei trecute a US Open, va încerca să cucerească duminică primul său titlu la competiţia canadiană.
Vezi și El este șeful jandarmilor care păzesc protestul #Rezist Diaspora! Veniturile șefului Jandarmeriei Române, decorat de două ori de președintele României
Vești importante pentru milioane de români! Ce apare în noua Lege a Pensiilor
Precizări pentru milioane de români! Reacție EXCLUSIVĂ de la Ministerul Muncii, după declarațiile făcute de ministrul Olguța Vasilescu, la Antena 3!
Simona și-a aflat adversara! Cu cine va juca finala Rogers Cup
Trending

12:00Social
Cel mai amărât județ din România nu mai este Vaslui. Cine i-a luat locul pe care nimeni nu l-ar dori vreodată

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

11:00Economie
Chinezii deschid o nouă fabrică lângă București. Au dat startul angajărilor, ce posturi sunt disponibile

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiSocial
Investiție de peste 1,4 miliarde de lei în transportul public bucureștean. Vor fi cumpărate noi tramvaie

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

16:00Social
Sfinții Mihail și Gavriil, tradiții și superstiții. Cui îi spunem "La mulți ani", lista este neașteptat de lungă

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

08:56Horoscop
Horoscop financiar 7 noiembrie 2026: mici plăceri, alegeri cumpătate

15:00Economie
Dorian Popa și-a făcut firmă de RCA. De la pizza la shaorma, muzică și case, "invadează" și acest domeniu
Articole Similare

31-10-2026 10:00Sport
Meciurile lunii noiembrie. Niciun microbist nu are voie să le rateze, când se difuzează la TV

25-10-2026 13:26Sport
Galatasaray - Fenerbahce: derby-ul în care investițiile uriașe trebuie transformate în victorie

20-10-2026 21:00Sport
Dezastru pentru gimnastica românească. S-au dus performanțele de tipul Nadia Comăneci, punctăm o premieră negativă

20-10-2026 18:00Sport
Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile. De ce a ajuns să stea pe bancă

15-10-2026 11:30Sport



