Mare bucurie pentru conducerea acestei companii de stat. După trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, salariul minim brut al directorilor va crește de la 28.428 lei la 34.083 de lei. Aceste aspecte urmează să fie discutate în ședința de pe 12 martie a Adunării Generale a Acţionarilor.
Potrivit agerpres.ro, pe 22 decembrie, Consiliul de Supraveghere a aprobat o remuneraţie fixă brută lunară de 28.428 lei pentru membrii Directoratului Hidroelectrica, adică de şase ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
Tot la finele anului trecut, Consiliul de Supraveghere a numit membrii Directoratului, cu un mandat provizoriu de patru luni, adică până la data de 7 mai. Potrivit site-ului Hidroelectrica, aceştia sunt Bogdan Badea (preşedinte directorat), Marian Bratu (membru), Bogdan Sosoaca (membru).
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 20%.
Vezi și Lidl anunță o schimbare de proporții: Ce mutare pregătește gigantul de la 1 martie
Surpriză de proporții! Ce sumă uluitoare vrea statul să ofere copiilor născuți după 1 ianuarie 2018
Lovitură usturătoare pentru șoferi: Pentru ce riscă, mai nou, închisoarea
Situație fără precedent într-o importantă companie de stat: Cât vor crește salariile conducerii în urma trecerii contribuțiilor
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



