Spitalul din Poiana Mare a devenit deja focar de coronavirus. Transmiterea a venit de la personal către pacienți ceea ce înseamnă că nu s-au respectat măsurile de siguranță impuse de către DSP Dolj via Ministerul Sănătății. Focarul a crescut exponențial de vineri când au fost constatate 18 persoane pozitive( 14 din rândul personalului angajat și 4 pacienți) până miercuri când numărul acestora a ajuns la 69, scrie punctochit.info.
Liberalul Claudiu Buzatu, fost viceprimar al comunei, a fost instalat în fruntea spitalului în aprilie 2020, în plină stare de urgență.
După cum se vede în imagini, el își vede liniștit de campania electorală, în vreme ce la spitalul pe care îl conduce e haos, din cauza coronavirusului.

Chiar dacă la spital este focar, directorul nu a pierdut nicio zi de când a început oficial campania electorală( focarul a fost confirmat chiar pe 28 august) fără a se afișa pe străzile comunei fiind chiar optimist în ceea ce privește scorul PNL Poiana Mare.
Directorul ține chiar un jurnal de campanie pe facebook .













