sursa foto:  opiniatimisoarei.ro

Clanurile interlope și Poliția sau războiul pe care oamenii legii l-au pierdut. Cine sunt șefii din poliție care și-au pierdut funcțiile

În ultima perioadă de timp, scandalurile generate de clanurile interlope din țară au intrat sub reflectoarele lumii mediatice. De aici  a pornit și tragerea la răspundere publică a forțelor de ordine care nu luau nicio măsură concretă de stopare a clanurilor.

 

Zeci de șefi din Poliția Română au fost trași pe linie moartă sau pensionați în regim de urgență în urma scandalurilor declanșate de interlopi la nivel local sau național. Ultimul a fost chiar șeful Poliției Române, chestorul principal Liviu Vasilescu, după episodul Pian.

Istoria recentă a României arată că scandalurile dintre clanurile interlope par a fi regizate de clanurile de polițiști dornici să preia controlul asupra Poliției Române sau a Inspectoratelor de Poliție Județene. De fiecare dată, scandalurile publice dintre interlopi au dus la decapitarea șefilor din Poliția Română care nu erau agreați de subalterni, conform celor de la newsweek.ro.

Însă sunt și cazuri flagrante, în care polițiștii s-au înfrățit cu interlopii pentru a controla lumea subterană a marilor orașe. O lume nevăzută în care se învârt sute de milioane de euro anual.

„Atac mediatic concertat asupra Poliției Române”

Chestorul principal Liviu Vasilescu și-a dat demisia de la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, după scandalul legat de înmormântarea interlopului Florin Mototolea, zis Emi Pian, șeful clanului Duduianu. Ce s-a întâmplat? În toiul nopții din 8 spre 9 august, chestorul principal Liviu Vasilescu s-a dus la o întâlnire cu Elvis Pian, fratele interlopului ucis, pentru a-l ruga să finalizeze cât mai repede funeraliile. Informațiile au fost făcute publice „pe surse”. Vasilescu îl suspecta pe adjunctul Poliției Capitalei, Radu Gavriș, că s-ar afla în spatele scurgerii de informații în presă cu privire la întâlnirea șefului poliției cu interlopii din clanul Duduianu.

„Vă rog să îmi permiteți ca de astăzi să mă retrag din funcția de inspector general al Poliției Române, să rămân ofițer de poliție și să îmi îndeplinesc sarcinile care îmi vor fi încredințate. Am constatat un atac mediatic concertat asupra Poliției Române și MAI într-un moment în care țara are nevoie de liniște și conjugarea tuturor eforturilor pentru protejarea cetățenilor”, a declarat chestorul principal Vasilescu.

Șeful Poliției Dej, petrecere cu interlopii

Şeful Poliţiei Municipiului Dej, Alin Câmpean, a fost demis din funcţie în urma unui scandal iscat de participarea sa, împreună cu alţi colegi, la o petrecere cu interlopi în plină pandemie de coronavirus. Pe 13 mai 2020, Alin Câmpean a fost sancționat disciplinar după ce s-a constatat că poliţistul a încălcat norme ale Codului de etică şi deontologie profesională, precum şi aspecte ce ţin de îndatoririle profesionale ale poliţistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Vezi și: Șef de poliție demis după ce a participat la o petrecere cu mai mulți interlopi în plină pandemie

Citește și: Noi dezvăluiri despre petrecerea unde mai mulți șefi ai Poliției Dej chefuiesc alături de interlopi în plină Ordonanță Militară

Alți polițiști petrecăreți

Tot în categoria polițiștilor petrecăreți intră și Nicolae Florin Ghenci. El a fost demis de la șefia Poliției Miercurea Ciuc pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență. Alţi doi poliţişti au fost sancţionaţi. Drept urmare, şefului Poliţiei Municipiului Miercurea Ciuc i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de „trecere într-o funcţie inferioară” iar faţă de ceilalţi doi poliţişti a fost dispusă măsura sancţionării disciplinare cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni” respectiv „mustrare scrisă”.

Caz școală: interlopii din Caracal

Comisarul șef Nicolae Alexe, fostul adjunct al Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, a fost destituit din poliție în urma relațiilor pe care le avea cu interlopii din județ. El a fost numărul unu pe operațiuni în Poliția Județului Olt și cel care a coordonat acțiunea de la Caracal după dispariția tinerei Alexandra Măcesanu.

Pentru a rezolva cazul, a apelat la un apropiat, Remus Rădoi, celebrul interlop caracalean zis Codiță. Însă Codiță i-a pus pe polițiști pe o pistă falsă și i-a trimis la două adrese ale rivalilor din clanul Oacă. În același timp, clanul Oacă cunoștea și el toate miscările Poliției, fiind prieteni cu șefii poliției din Caracal.

Interlop eliberat din greșeală?!

În 2014, seful Poliției Capitalei de atunci, Mihai Pruteanu, a fost schimbat din funcție după ce subalternii săi l-au eliberat pe interlopul Adrian Botez. Concret, în noaptea de 1 iulie 2014, poliţiştii bucureşteni au primit de la Curtea Supremă decizia prin care Adrian Botez a fost condamnat la închisoare, iar aceştia au transmis-o către Arestul Capitalei, însă cei de acolo ar fi făcut o confuzie şi în loc să îl transfere la penitenciar, l-au eliberat. Pe numele interlopului a fost emis un mandat european de arestare pentru că acesta ar fi putut să părăsească ţara. Pe 1 iulie, Adrian Botez a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru că ar fi încercat să-l ucidă pe un alt interlop, Dumitru „Puiu” Mironescu, în 2008.

Comisarul șef Șoric: „Ce înseamnă interlop!?”

Cămătarul Gheorghe Mararu a fost asasinat într-o cafenea din Piatra Neamț, în noiembrie 2010. În urma asasinatului au ieșit la iveală legăturile clanului Mararu cu șefii din Poliția Neamț, care pe atunci era condusă de celebrul comisar șef Aurelian Vasea Șoric. Într-o conferință de presă, cu lacrimi în ochi, comisarul șef Șoric a susţinut că este un om de onoare, că este fără pată şi că toate afirmaţiile care susţin leguturi între el şi clanul Mararu sunt neadevărate. De asemenea, a luat apărarea lui Gheorghiţă Mararu, rugându-se repetat şi plin de compasiune „Dumnezeu să îl ierte”, susţinând că nu este un interlop. „Ce înseamnă interlop!? Era interlop pentru că dădea bani la oameni?! Câţi nu dau bani?!”, s-a întrebat retoric, de câteva ori, comisarul şef Şoric.

Citește și:

Totul despre noul șef al Poliției Române! Și-a început activitatea la jandarmi – Legătura cu Bogdan Despescu

EXCLUSIV DNA a intrat pe fir, după ancheta Bugetul.ro! Șef din Poliția Capitalei, direct vizat!

SURSE Dedesubturile ultimei execuții făcute în PSD. Ce se ascunde în spatele primei decapitări făcute după eșecul moțiunii de cenzură

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare