Sezonul 9 al uneia dintre cele mai iubite emisiuni TV este gata să înceapă. Smiley și Pavel Bartoș vor continua să facă echipă la „Românii au talent”, în ciuda zvonurilor din ultima perioadă.
”Mai e foarte puţin până vom spune Românii au talent în sezonul #9suprem! Suntem nerăbdători să vedeţi tot ce am trăit noi la preselecţii, dar mai ales să simţiţi bucuria unor concurenţi fenomenali. În acest sezon, am fost surprinşi de foarte multe ori de ambiţia celor care au venit în faţa juraţilor şi în faţa publicului şi de talentul acestora. Am cunoscut oameni extraordinari, care şi-au depăşit limitele şi care ne-au prezentat momente inedite, pe care nu le-am mai văzut până acum. Va fi un sezon al surprizelor de toate felurile, atât pe scenă, cât şi la masa juriului”, au spus Smiley şi Pavel Bartoş.
Una dintre principalele schimbări este în juriu, unde Mihai Petre s-a reîntors pe scaun, in locul Mihaelei Rădulescu.
La filmările pentru #9suprem, Andi Moisescu, Andra, Mihai Petre şi Florin Călinescu au trăit sentimente de nedescris datorită celor care au reuşit să-i uimească prin abilităţile lor fantastice, dar s-au implicat şi activ în câteva dintre numerele de pe scenă, fiind însoţiţi de Smiley şi Pavel Bartoş, scrie Cancan.ro.
Citește și:
Reînvie un gigant românesc! Se deschid noi magazine
Scandalul fluturaşilor de salariu ia amploare! Polițiștii o amenință pe Carmen Dan!
Bomba care aruncă-n aer Legea pensiilor! Dezvăluire fără precedent
Smiley a făcut anunțul! Ce decizie a luat PRO TV cu privire la jurații de la 'Românii au talent'
Trending

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

23:30Actual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

14:30Politica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

20:30Actual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



