fructe legume

sursa foto:  romaniaregional.ro

Șocant! Cât de multe fructe și legume importăm de fapt!

De Ziua Națională parcă mai mult ca niciodată, toată lumea a dorit să mănânce românește. Dar mai este oare posibil așa ceva? Dacă stăm să ne uităm peste studiul realizat de Consiliul Concurenței ne dăm seama că nu prea.
De exemplu, fasolea din consumul intern provine doar în proporţie de 4% din recolta sau producţia naţională, în timp ce restul de 96% este adusă din import. Statisticile  mai arată că la aproape toate grupele de legume şi fructe importurile au proporţii de peste 50%, cu excepţia cireşelor (45%) şi a verzei (43%). Cele mai mari proporţii ale importurilor în consumul intern sunt consemnate la fasole (96%), pere (95%), mere (86%) şi struguri (85%).
Vezi și Efectele neștiute ale brânzei asupra organismului
În ceea ce privește„ preparatele din carne, sigur că procesarea se face majoritar în România – mai puţin acele sortimente din categoria premium, aduse din ţări cu tradiţie – însă materia primă, carnea brută în carcasă, este de import în proporţie de 60%. Şi încă ceva: anual, 1,3 milioane de porci (grăsuni) sacrificaţi în România sunt aduşi de fapt din import, astfel că e greu de stabilit ce mai e românesc şi ce nu în mezelurile noastre”, a subliniat un lider patronal pentru Mediafax.
Cum am ajuns aici? Poate ne pot răspunde cei care s-au aflat la conducerea țării în ultimii 25 de ani.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare