sursa foto:   INQUAM Photos/Daniel Stoenciu

Social-democrații ar putea trece de linia roșie? Daniel Fenechiu: ‘În general, când e o coaliție, n-o faci pentru ca s-o rupi. Cota unică este una din liniile roșii’

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, afirmă că PNL nu este dispus să renunţe la cota unică de impozitare şi consideră că partidul este pus în dificultate de faptul că PSD a adus în discuţie subiectul eliminării cotei unice, fără să existe o discuţie prealabilă agreată în coaliţie. „În general, când e o coaliţie, n-o faci pentru ca s-o rupi. Cred că cota unică este una din liniile roşii”, adaugă el.

„Cota unică este, fără discuţie, sistemul de impozitare care a adus foarte mult progres în România. În 2004, când a fost introdusă cota unică, aveam un impozit progresiv, cota maximă era 40%, evaziunea fiscală era în floare, oamenii încercau să găsească tot felul de variante ca să-şi mascheze veniturile, să nu plătească taxe şi impozite. Atunci a venit Guvernul liberal, a propus cota unică şi lucrurile s-au aşezat. Cota unică încurajează munca, este un sistem predictibil şi un sistem care aduce bani la buget”, a declarat Daniel Fenechiu, la RFI.

Întrebat dacă au existat consultări în coaliţie înainte ca PSD să aducă în discuţie în spaţiul public eliminarea cotei unice, senatorul PNL a răspuns:

„Această temă nu este o temă relativ nouă, ci o temă care ţine de modul în care PSD îşi atinge temele politice. PSD se adresează în principal categoriei de pensionari şi unei categorii de persoane care câştigă venituri mici şi orice propunere de acest gen, propunere de creştere a impozitării la cei care au venituri mai mari este un deziderat electoral, care aduce voturi PSD. Da, PSD a adus această temă în discuţie, nu a existat nicio discuţie prealabilă agreată în coaliţie (…). Ne pune în dificultate. Cota unică este o instituţie introdusă, susţinută de PNL”.

Daniel Fenechiu a arătat că „PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Argumentele sunt nu doar cele care ţin de faptul că această cotă unică a fost introdusă şi este de sorginte liberală, că stimulează munca, stimulează acumularea, ci sunt şi argumente care ţin de specificul de astăzi, de criză, de problemele care există, unde a schimba cota unică cu un sistem progresiv nu face altceva decât să bulverseze grav economia şi sistemul social din România”.

Întrebat dacă PNL e dispus să susţină cota unică de impozitare, cu riscul ruperii coaliţiei, senatorul a răspuns: „În general, când e o coaliţie, n-o faci pentru ca s-o rupi. Cred că cota unică este una din liniile roşii”.

Liderii coaliţiei se reunesc, luni, la ora 18.00, la Palatul Victoria, în şedinţă. Coaliţia aşteaptă de la Ministerul Finanţelor, în maximum o săptămână, analiza privind modificările la Codul Fiscal care ar urma să intre în vigoare începând de anul viitor, precum şi alte măsuri care vor fi luate de Executiv, în partea a doua a anului, pentru a combate efectele creşterii inflaţiei. Liderii politici vor discuta şi despre stadiul implementării PNRR.

PSD doreşte introducerea unui impozit progresiv în România, arătând că în fapt, cota unică nu mai este în România, în urma deciziilor privind exceptarea mai multor categorii, precum angajaţii din agricultură, alimentaţie, IT, etc.

În schimb, PNL susţine păstrarea cotei unice în România, conform news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare