Solicitare de urgență a Ministerului Economiei! La ce o obligă pe Transgaz

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-09-2017 12:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Economiei, acționar majoritar al Transgaz, a făcut o solicitare de urgență către transportatorul național de gaze naturale.


Acesta a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor Transgaz, în care să se aprobe distribuirea unor dividende de 171 milioane lei, potrivit unui raport transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„În conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) din Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, SNTGN Transgaz informează pe toţi cei interesaţi asupra faptului că Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în calitate de acţionar majoritar, în numele statului, al SNTGN Transgaz, a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor, având pe ordinea de zi aprobarea distribuirii sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei din sumele existente în soldul la 31.12.2016 al conturilor ‘alte rezerve’ şi ‘rezultatul reportat’, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 29/2017”, arată documentul, citat de News.ro.

Amintim că Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri