Sorin Cîmpeanu, ieșire în forță: 'Susțin promovarea Francofoniei ca un vector al deschiderii, democrației, diversității și multiculturalismului'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 20-03-2021 23:45

Actualizat: 20-03-2021 23:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, sâmbătă seara, pe pagia sa de Facebook, un mesaj cu ocazia zilei Francofoniei în care afirmă că, ''Pentru români, limba franceză a reprezentat timp de aproape două secole nu doar o limbă internațională, limba diplomației sau a culturii, ci o limbă de suflet, România fiind adesea descrisă ca o insulă de latinitate într-o lume slavă''.


''În fiecare an, pentru întregul spațiu francofon, ziua de 20 martie prilejuiește marea sărbătoare a Francofoniei. Dacă la începuturile sale reprezenta o dimensiune lingvistică, geografică și culturală, acum Francofonia a devenit un simbol al unității în diversitate, un simbol dinamic, modern, novator și original în peisajul politic, economic și cultural internațional.

Francofonia reunește nu numai persoanele care au în comun limba franceză, ci reprezintă o comunitate internațională, cu un ideal de fraternitate.



Pentru români, limba franceză a reprezentat timp de aproape două secole nu doar o limbă internațională, limba diplomației sau a culturii, ci o limbă de suflet, România fiind adesea descrisă ca o insulă de latinitate într-o lume slavă. Apropierea lingvistică dintre cele două limbi de origine latină joacă un rol incontestabil, iar apartenența României la Francofonie are rădăcini istorice care explică atașamentul ei față de limba franceză.

Statutul de membru al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), dublat de vocaţia francofonă de tradiție, a permis României consolidarea dimensiunii globale a cooperării internaţionale. România a jucat mereu un rol esențial în cadrul Francofoniei, devenind prima țară din regiune care a găzduit Conferința Ministerială a Francofoniei în anul 1998 și Summitul Francofoniei în anul 2006. Bucureștiul este, de asemenea, primul oraș din Europa care are o Piață a Francofoniei inaugurată în anul 2013. România găzduiește la București sediul regional al Organizatiei Internationale a Francofoniei (OIF), precum și sediul Directiei Regionale a Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) pentru Europa Centrală şi de Est, susținând cooperarea universitară francofonă, inclusiv prin promovarea burselor doctorale și post-doctorale ”Eugen Ionesco”. În luna septembrie, Bucureștiul va fi gazda reuniunii Adunării Generale a AUF, eveniment organizat în sistem hibrid, ale cărui rezultate vor fi prezentate în cadrul Sommet-ului Francofoniei de la Djerba (Tunisia).



În sistemul de învățământ preuniversitar din România, peste un milion de elevi studiază limba franceză, în timp ce sistemul românesc de învățământ universitar oferă mai mult de 100 de filiere francofone, în domenii de studiu foarte diverse, care atrag anual tineri din întreaga comunitate a Francofoniei. O sută de filiere francofone reprezintă tot atâtea căi și posibilități de deschidere către oportunități profesionale, toate oferite prin intermediul studiului în limba franceză.



Doresc să le mulțumesc tuturor profesorilor pentru dăruirea cu care transmit tinerelor generații valorile universale francofone, precum respectul pentru diversitatea culturală, relevanța multilingvismului, importanța respectării drepturilor omului, promovarea păcii şi a dezvoltării durabile.



Ca în fiecare an, Ziua Francofoniei este sărbătorită și în România, în pofida contextului dificil generat de pandemia de Covid-19, prin intermediul a numeroase conferințe, dezbateri, concursuri tematice, expoziții, ateliere, proiecții de film francofon.



În calitate de ministru al Educatiei, de președinte al AUF, dar și de membru al Delegației Parlamentului României în Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), pentru că Francofonia se manifestă ca un sistem de valori ale educației și culturii, ale egalității și solidarității, ale toleranței și respectului - valori cultivate în școlile și universitățile românești, susțin promovarea Francofoniei ca un vector al deschiderii, democrației, diversității și multiculturalismului'', a scris Sorin Cîmpeanu pe Facebook


Citește și:


Vești bune pentru toți românii care au investit în acest sector economic. Pandemia a adus o creștere importantă


Situație dură pentru toți antreprenorii români implicați în firmele cu acest tip de profil


EXCLUSIV Când vrea partidul, se poate! Vameșul făcut viceprimar ajunge șef la Ape!

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri