sursa foto:  dcnews.ro

Sorin Grindeanu, ieșire devastatoare: ‘Măsluiesc cifrele. PNL și Klaus Iohannis; vor să se țină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România’

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat acuze dure la adresa Guvernului PNL și a lui Klaus Iohannis: ”Înțelegem că în acest moment dorința PNL este una singură, să se țină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România”.

 

„Am văzut cu toţii poziţia PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis, care, inclusiv ieri, la Bruxelles, după preocupările pentru încălzirea globală, ne-a spus iar despre anumite măsuri de combatere, mască, spălat. Aş fi vrut, ca şi dumneavoastră, să îi văd mai vehemenţi, dacă pot să spun aşa, privind măsurile de combatere a pandemiei. Am să vă spun că ei, în loc să prevină, din punctul meu de vedere, măsluiesc cifrele. Şi am avut un exemplu cu toţii la începutul acestei săptămâni, apropo de Bucureşti. Înţelegem că în acest moment dorinţa PNL este una singură, să se ţină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România. Ne este cât se poate de clar acest lucru şi din poziţiile Guvernului şi din poziţiile pe care le-a avut, publice, preşedintele Iohannis”, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

 

 

El a adăugat că în România trebuie să aibă loc alegeri, pentru că „alegerile sunt cheia acestui sistem democratic”, doar că organizarea lor în acest moment „ridică semne de întrebare”.

 

 

 

„Noi am solicitat, prin vocea preşedintelui PSD, ieri, un dialog cu preşedintele ţării, nu un dialog al surzilor. Există această instituţie care este la Administraţia Prezidenţială prin care sunt chemate partidele la consultări. Ar fi foarte bine ca în această perioadă critică pentru întreaga ţară acest dialog să fie unul instituţionalizat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale. Vedem că ne lovim de un zid în această cerinţă pe care o avem, o cerinţă cât se poate de normală, nu e doar a noastră, ci şi a celorlalte forţe politice”, a afirmat Grindeanu, conform agerpres.ro.

Citește și:

Proiectul a fost adoptat! Vești importante pentru toți șoferii

Vouchere pentru milioane de români! Cine sunt beneficiarii și când veți intra în posesia lor

EXCLUSIV Războiul continuă! Gheorghe Piperea confirmă: Domnul Tudorache va face apel

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare