sursa foto:  cotidianul.ro

Sorin Oprescu, despre tragedia de la Spitalul Victor Babeș: ‘Parcă suntem blestemați. O ținem din nenorocire în nenorocire’

Fostul primar general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a reacționat după tragedia de la Spitalul ”Victor Babeș” din Capitală, unde trei pacienți infectați cu COVID au murit din cauza unei defecțiuni la aparatul de oxigen.

 

Sorin Oprescu a declarat în cadrul emisiunii „Punctul Culminant”, prezentată de Victor Ciutacu, că lipsa de organizare, monitorizare şi de supraveghere au dus la moartea celor trei pacienţi infectaţi cu COVID într-o unitate mobilă de Terapie Intensivă aflată la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

„Văd ce se întâmplă. Parcă suntem blestemați. O ținem din nenorocire în nenorocire. Care să fie cauza în afară de lipsă de organizare, de monitorizare, de supraveghere. Nu se poate așa ceva, nu am pomenit. Am 47 de ani de muncă, știu foarte bine cum se întâmplă lucrurile.

E o bulibășeală, în termeni politici. Iar în termenii noștri e lipsă de organizare. Când se întâmplă vreo nenorocire. Fraierul ăla care nu știe ce să facă ca să îi țină pe toți… Sunt oameni care se sacrifică”, a declarat Sorin Oprescu.

Sorin Oprescu, şocat după tragedia de la Victor Babeş. „Fac lucrurile de mântuială. La noi parcă se țin în lanț toate tragediile”

Fostul primar la Capitalei, care anterior a condus Spitalele Elias şi Universitar din Capitală, a mai afirmat că tragedia produsă în unitate mobilă de Terapie Intensivă aflată la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti arată că lucrurile se fac de „mântuială”.

„Se vede cât de pregătiți suntem. Îmi aduc aminte că ăsta e neamul nostru. Lasă că merge și așa. Nu avem responsabilitate. Unul fuge într-o parte, altul în altă parte și amărâții se sting din viață. Cât costă o viață?

Fac lucrurile de mântuială. La noi parcă se țin în lanț toate tragediile”, a declarat Oprescu, conform româniatv.net.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare