Spectacolul driftului se mută în acest weekend la Prejmer. Toți campionii, anunțați la start

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-06-2017 17:00

Actualizat: 02-06-2017 16:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Toți cei șase campioni naționali la drift din istoria României vor lua startul în acest weekend la cea de-a doua etapă din cadrul Campionatului Național de Drift, care va avea loc pe circuitul de la Prejmer și unde s-au înscris peste 40 de piloți, inclusiv bulgari, anunță Romanian Drift Community printr-un comunicat.


Campionatul intern a debutat în urmă cu două săptămâni pe circuitul de la Mariapocs, cel mai bine clasat român fiind Rareș Girda, prezent și acum la competiția din județul Brașov. Pe lângă acesta, Traian Buse, Răzvan Frățianu, Călin Ciortan, Istvan Szabo, Sorin Ene și Stefan Stefanov, toți campionii en-titre, vor fi prezenți, la care se adaugă Niculae Dobre (campion King of Europe pe echipe alături de Ciortan) și Ramona Rusu (campioană Queen of Europe).


Sâmbătă, începând cu ora 10:00 vor avea loc antrenamentele libere, urmate de calificări, iar duminică, de la aceeași oră va avea loc o nouă sesiune de pregătire, urmată de mult așteptatele battle-uri, la clasele semi pro și pro, de la ora 14:00. Accesul publicului va fi gratuit în ambele zile, iar fanii norocoși vor avea ocazia de a testa Drift Experience chiar din dreapta piloților favoriți.


Vezi și 
Acuzații grave la adresa celui care va prelua șefia USR: riscă 5 ani de închisoare

A ieșit la iveală! Ce salariu are, de fapt, Maia Morgenstern, actrița care a cucerit Hollywoodul


Incredibil! La cât este estimată averea manelistului Guță și ce face ANAF

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri