sursa foto:  ziardecluj.ro

Acuzații grave la adresa celui care va prelua șefia USR: riscă 5 ani de închisoare

Nicuşor Dan şi-a anunţat joi demisia USR, partidul pe care chiar el l-a creat. Ceea ce inițial era un ONG, astăzi este o formațiune politică în toată regula. Acesta nu a fost de acord cu decizia Biroului Naţional al partidului de a nu susţine revizuirea Constituţiei în sensul definirii familiei ca uniunea dintre bărbat şi femeie și a decis să facă pasul în spate.

Elek Levente, vicepreședintele USR care a primit cele mai multe voturi din partea colegilor la alegerea biroului național va ocupa scaunul lăsat liber de Nicușor Dan.

Dar cine este Elek Levente? Managerul de transport al unei companii private de transport rutier de mărfuri cu activitate exclusivă pe teritoriul UE, operând în special pe pieţele de transport din Germania, Franţa şi Benelux. Face asta de 9 ani, dar și  este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Clujului (APUC), organizaţie civică, în cadrul căreia a militat împotriva abuzurilor urbanistice din oraş.

Și de aici, deja încep problemele. Nu de puține ori, în România ONG-urile (organizații NON PROFIT) par a fi utilizare ca organizații care scot profituri uriașe sau ca arme de șantaj. Să fie și APUC așa? Ei bine, nu știm și nu avem dovezi în acest sens, însă jurnalistul clujean Liviu Alexa îl acuză pe Levente de ȘANTAJ, infracțiune pentru care riscă 5 ani de închisoare.

Acuzații extrem de GRAVE

„Asociatia pentru Protectia Urbanistica a Clujului APUC, un soi de ONG creat pentru a lupta impotriva abuzurilor imobiliare din Cluj, s-a transformat intr-un instrument de santaj impotriva dezvoltatorilor imobiliari cu probleme sau… mai slabi de inger.

In numele unor „vecini abuzati”, APUC, condusa pana mai ieri de Elek Levente, azi seful USR Cluj, a atacat diferite investitii imobiliare din Cluj-Napoca, ba in presa, ba in instanta. Tactica lor nu e complicata: in numele unor argumente de bun simt (constructii abuzive, autorizatii de constructie date in zone sensibile, etc), APUC „fezandeaza” constructorii fie mergand in Consiliul Local si facand scandal, fie facand tambalau in presa locala pentru care asemenea declaratii ale unor ONG-isti constituie o mana cereasca atat ca subiecte, cat si ca potentiale contracte de publicitate.

Vezi și Incredibil! La cât este estimată averea manelistului Guță și ce face ANAF

Alertă! Legea intră în vigoare azi! Ce primesc GRATUIT toți românii de la 1 iunie

Din X victime luate la „fezandat”, cu una se merge la „taiere” sigura. La rupere. Este si cazul Cyane SRL, societate proprietara a ansamblului Luminia de pe strada Eugene Ionesco, unde APUC a repurtat o victorie importanta, obtinand in instanta, prima instanta, anularea PUZ-ului si autorizatiilor de constructie. Cyane SRL este proprietatea clujenilor Anca Negrea si Gheorghe Buzdugan (prin Bughero EXIM).

O asemenea victorie e mereu importanta in „piata” imobiliara, pe principiul bate saua sa priceapa dezvoltatorul. APUC poarta acum la cingatoare aceasta victorie mare impotriva unor oameni puternici (familia Ceataris este una foarte puternica, Gheorge Buzdugan este unul dintre cei mai lichizi dezvoltatori imobiliari din oras), mergand la „pescuit” de fraieri.

Pana acum, ca jurnalist, am discutat in rastimpul ultimilor 2 ani, cu cel putin 4 constructori mari/oameni de afaceri implicati in constructia unor mari imobile care au fost „fezandati” de ONG-ul APUC, condus de Elek Levente, cu largul concurs al unor avocati-rechini (din care unul cercetat de DIICOT pentru punere in circulatie de moneda falsa). Mi s-au relatat detalii despre cum au decurs intalnirile, ce s-a „negociat” atat pe partea imobiliara (renuntare la etaje, retrageri), cat si pe cea financiara, adica cat s-a platit pentru tacere.

Din toate marturiile ascultate (sa nu se bazeze nimeni ca nu am ceva in mana), mi-e foarte clar ca APUC este un ONG de santaj al constructorilor clujeni. O spun RASPICAT si semnez acest articol. Solicit DIICOT sa se sesizeze cu privire la activitatile acestui ONG si sa caute, chiar si „random”, dezvoltatori imobiliari pe care sa ii chestioneze.

In aceste momente, ultima „victima” targhetata de APUC este dezvoltatorul proiectului imobiliar de pe Trifoiului, Grand Hill Residence, doua blocuri de 10 etaje. Prima sarja a avut loc ieri la Consiliul Local cand niste „oameni de bine” in frunte cu avocatul APUC au incercat in van sa revoce PUZ-ul si autorizatiile de constructie. Va urma partea a doua din piesa de teatru APUC: o plangere in instanta. Asta daca nu cumva cei de la APUC vor sa o puna de o intalnire.

Vreau sa ii ajut pe oamenii lui Elek Levente si sa le dau numarul de contact al administartorului afacerii, Ilan Avrahami:

Domnilor de la APUC, sa aveti insa grija ceva: astia care sunt in spatele proiectului de pe Trifoiului nu-s niste ageamii. Ei il au in spate la randul lor pe omul de afaceri israelian Isaac Cohen-Hoshen, co-fondatorul Adama – unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari străini din Romania. Care sta pe un munte de bani…

Pana una alta, eu sunt inclinat sa ii cer lui Elek Levente demisia de la sefia USR Cluj. Inca nu o fac, fiindca sunt un motan pervers si imi place sa ma joc cu soriceii. Motiv pentru care ii adresez public trei intrebari:

1. Domnule Elek Levente, ati participat in ultimii doi ani la intalniri cu reprezentati ai dezvoltatorilor imobiliari (avocati) sau chiar cu constructorii?

2. In ce au constat „discutiile”?

3. Este adevarat ca cel putin 2 dintre dezvoltatorii imobiliari contactati de APUC au admis, in urma unor intelegeri civile cu clauze de confidentialitate grele, sa plateasca bani pentru stingerea litigiilor sau potentialelor litigii?

Eu astept. Daca nu primesc raspunsuri la aceste intrebari, mai scriu un articol. Si apoi inca un articol.

Pana atunci, fiindca stiu ca acest text va fi citit de toti marii dezvoltatori imobiliari ai Clujului, vreau sa ii rog pe toti cei ce s-au simtit presati/santajati sau pe toti cei care au platit IN ORICE FEL pentru liniste, ca sa scape de APUC, sa ma contacteze. Le reamintesc celor santajati ca exista o LEGE si ca, daca au fost santajati deja si nu au facut plangere, tocmai au incalcat-o, dar pot scapa de rigorile ei daca se autodenunta. 

PS: Mi se pare foarte interesant ca APUC nu s-a legat niciodata de Gadola si investitiile sale. Pentru cei de la APUC stiu ca Gadola nu face rahaturi si le-ar da cu flit. Mi se pare si mai interesant ca un mare constructor din Cluj, dar nu localnic, il are pe acelasi avocat ca si APUC, ma rog, unul dintre cei doi care participa la fezandare, si ca acest dezvoltator imobiliar nu a fost niciodata subiectul furiei oengistilor”, scria Alexa pe ziardecluj.ro în octombrie 2016.

Până acum însă nu s-a întâmplat nimic în acest sens, ba chiar domnul Levente se pregătește să preia conducerea partidului care voia să scape România de politicieni. Însă dacă Alexa ar depune o plângere penală pentru șantaj împotriva președintelui USR Cluj și s-ar demonstra șantajul, atunci Levente ar putea sta după gratii 5 ani.

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.