G7 cere suspendarea Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului, o propunere care urmează să fie supusă la vot în Adunarea Generală a ONU, scrie news.ro
”Suntem convinşi că a venit momentul suspendării aderării Rusiei la Consiliul (ONU al) Drepturlor Omului”, o propunere care urmează să fie supusă la vot joi, în Adunarea Generală a ONU, anunţă minştii de Externe ai statelor membre G7.
Ei se angajează, de asemenea, ca autorii masacrului de la Bucea ”să dea socoteală şi să fie judecaţi”.
”Noi nu putem lăsa un stat membru care este pe cale să submineze toate principiile la care ţinem să facă parte din Consiliul ONU al Drepturilor Omului”, declara miercuri ambasadoarea Statelor Unite la ONU Linda Thomas-Greenfield.
”Statele Unite vor acţiona în vederea unei suspendări a Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului”, anunţa ea, conform news.ro
Statele membre G7 cer suspendarea Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

27 octEconomie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

27 octSocial
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

27 octEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

27 octSocial
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

27 octSocial
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

27 octEconomie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

27 octHoroscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

27 octPolitica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

27 octPolitica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

27 octEconomie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie
Articole Similare

27 octExterne
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



