Deși a ajuns la 50 de ani, renumitul cântăreț, Ștefan Bănică Junior este mai energic ca un puști de 18 ani. Din păcate, însă acum a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală și pare că nu a dat atenție problemelor care i-au apărut cu siguranță și în urmă cu mai multe zile. Acesta a fost dus imediat în sala de operație, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Diagnosticul? Apendicită.
„Este internat la domnul profesor Beuran (Mircea Beuran, n.r.) pe secţia de chirurgie şi nu doreşte să fie furnizate niciun fel de informaţii despre starea lui de sănătate”, a spus Bogdan Opriţa, purtatorul de cuvant al unitatii medicale, pentru News.ro. Acesta acuzase dureri de-a dreptul insuportabile și a ajuns practic la spital într-un moment critic.
Deși medicii nu au furnizat informații cu privire la analizele acestuia, ei bine în mod cert ele prezintă modificări serioase și asta pentru că apendicita modifică leucocitele considerabil. De altfel hemoleugograma cântărețului le-a artat cu siguranță medicilor afecțiunea de care suferea îndrăgitul cântăreț. Va urma probabil o perioadă de refacere, dar la cât de optimist și plin de viață este Ștefan Bănică, în mode cert își va reveni foarte repede, potrivit VoxBiz.ro.
Vezi și Planul de PR împotriva lui Liviu Dragnea. Miza: Mihai Fifor! Adevărul despre remanierile din Guvern
Ștefan Bănică este căsătorit în prezent cu Lavinia Pârva. Cei doi au avut mai întâi o relație de 6 ani, iar acum sunt extrem de fericiți împreună.
După șase ani de relație, Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva s-au căsătorit la starea civilă. „Lavinia mi-a adus linişte, echilibru şi este foarte frumos ce se întâmplă. Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrate în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent. Ştiu că poate sună egoist ce spun, dar eu asta cred cu adevărat. Lavinia merge cu mine în concerte atunci când doreşte, uneori vine, alte dăţi nu. Trebuie să fie conştientă că nu pot petrece foarte mult timp cu ea, eu mă ocup de altceva atunci. Asta le spun şi copiilor mei când vin, că trebuie să se descurce şi să îţi ocupe timpul în lipsa mea”, declara Ștefan Bănică în urmă cu mai mult timp.
Ștefan Bănică, dus de urgență în sala de operații! Ce au descoperit doctorii în urma analizelor efectuate
Autor: Anca ANDREI, Redactor șef
Publicat: 02-04-2018 20:03
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



