Succes fulminant peste hotare al unei băuturi românești. Străinii au devenit fanii unei cunoscute tării din România și ar fi dispuși să scoată din buzunar chiar și 2 000 de euro pentru un litru din această băutură.
Producătorii licorii sunt foarte mulțumiți și au pregătit o sticlă de colecție ce va ajunge în ţările din vestul Europei! Este ambalată cu fir din aur.
Este vorba despre pălinca pe care familia Zetea din Medieșul Aurit, Satu Mare, o produc. Renumita pălincă se produce din caise, scoruşe sau cireşe, dar cea mai căutată este cea de prune.
“E chiar din cireşe amare care se vinde chiar şi la preţuri considerate exorbitante. În momentul de faţă se vinde la peste 2000 euro pe litru.”, a declarat Silviu Zetea, producător, potrivit businessmagazin.ro.
Din Satu Mare palincă ajunge în toată Europa şi bate chiar şi celebrul calvados franţuzesc. Laurenţiu Tibru, patron magazin Austria: “Cumpără din toată Germania şi din toată Austria şi prin magazinul nostru online. O sticlă se vinde şi cu 20 de euro.”Preţurile pornesc în străinătate de la 20 de euro şi pot să ajungă până la 2 mii de euro.
La Sfântul Gheorghe doi oameni de afaceri şi-au amenajat o distilerie modernă, cu dispozitive care au costat peste 100.000 de euro. Fac palincă de caise şi de scoruşe, nişte fructe comestibile, asemănătoare cireşelor şi apreciate în Ardeal. Dar regina va rămâne mereu palincă de prune.
Singurul român care produce palincă din nuci este un profesor pensionar de 66 de ani din Satu-Mare. A primit reţeta de la un episcop din Debrecen, Ungaria, cu care a lucrat acum 20 de ani. Că să-i spună secretul licorii parfumate, l-a pus să jure că va intră în afaceri numai după moartea lui.
Iar romanul i-a respectat dorinţa. La începutul acestui an a participat la un concurs în Ungaria.
Vezi și Un gigant german intră în forță pe piața locală! Cine îl aduce în România, în luna aprilie
Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense
Succes fulminant în străinătate: Ce băutură românească se vinde cu 2 000 de euro
Trending

09:55Actual
Din ce face bani a treia nevastă a lui Dan Puric. Cei doi soți au aceeași mare pasiune, dar Alexandra are ceva în plus: Mi-a plăcut cum scrie

11:28Actual
Elena Udrea și șerpii pe care i-a ținut în brațe. Mesaj cu subînțeles al fostei ministre a Turismului pentru aliații din trecut

08:20Actual
Tremură Berăria H după anunțul 'leului' Dragoș Petrescu. Achiziție importantă pentru proprietarul City Grill

18:12Politica
Ilie Bolojan acceptă compromisul în coaliție pentru reforma administrației și pachetul economic

09:20Actual
Un nou cutremur s-a produs în România. Ce magnitudine a avut seismul și unde a fost resimțit

15:18Actual
Mogulul Dan Voiculescu are soluția salvatoare pentru România. Patronul Antenelor nu vede decât o singură cale pentru ieșirea din criză

12:28Externe
Prăpăd pentru vecinii de la sud de Dunăre. Prețurile au explodat în Bulgaria după trecerea la moneda unică europeană

10:24Economie
Război financiar de 86 de milioane de euro în apărare: Statul român cere noi despăgubiri turcilor de la Otokar, chiar după ce aceștia au investit în România

15:46Actual
Ce salariu lunar avea Nicolae Ceaușescu înainte să fie ucis. Suma netă a fostului președinte era mult mai mare decât cele încasate de românii obișnuiți

13:17Actual
Curs BNR, luni, 16 februarie 2026. Moneda unică europeană pornește în forță săptămâna și își continuă galopul de sănătate în fața leului românesc
Articole Similare

21:29Economie
Pensia medie din România rămâne mult sub Uniunea Europeană în 2026. Care e situația la nivel european

15:16Economie
Gigantul norvegian Equinor intră în forță în România. Investiție majoră alături de Raiffeisen

10:47Economie
Un afacerist român, președinte al organizației Romanian Business Leaders, spune că intrarea țării în recesiune tehnică nu reprezintă „o mare știre”

10:24Economie
Război financiar de 86 de milioane de euro în apărare: Statul român cere noi despăgubiri turcilor de la Otokar, chiar după ce aceștia au investit în România

15 febEconomie



