Este o rușine pentru presa din România să facă rating sau trafic, folosindu-se de suferința unui om. În cazul de față este vorba despre îndrăgita cântăreață de muzică populară, Ionela Prodan. Nu puține au fost portalurile de știri care i-au anunțat acesteia sfârșitul sau boli necruțătoare, care o vor duce în scurt timp în mormânt. Astfel de articole negative nu fac altceva decât să o mâhnească pe Ionela Prodan, dar și pe întreaga familie care trece prin momente grele în momentul de față.
Anca, fiica acesteia, care s-a întors din SUA, ca să fie mai aproape de mama ei a intervenit în această vâltoare de informații și a transmis un mesaj publicului și presei, care insistă să scrie tot felul de năzbâtii. “Mama nu are nicio metastază, astea sunt pure golănii. Eu sunt la Sibiu acum, am fost plecată cu munca. Să fim serioși, dacă mama avea așa ceva, eu o lăsam singură? Da, este internată în spital, dar în niciun caz nu este pe moarte, așa cum s-a spus. Este chiar binișor, sub stricta atenție a unei echipe foarte bune de medici. Nu pot sta nonstop cu mama la spital, dar vorbim în permanență la fel. Toată lumea să se liniștească. Mama nu are vreo boală terminală”, a declarat Anca, conform Cancan, citat de voxbiz.ro.
În momentul de față, Ionela Prodan este internată la Spitalul Elias și primește cele mai bune îngrijiri. Cealaltă fiică a sa, celebra Ana Maria Prodan a postat recent imagini de la Mănăstirea Prisplop. Aceasta a mers la mormântul Părintelui Arsenie Boca ca să se roage pentru sănătatea mamei sale. Chiar dacă este greu încercată, cu siguranță Ionela Prodan va învinge boala și are nevoie de rugăciunile tuturor celor care o apreciază. Gândurile bune ajută de fiecare dată persoana suferindă și îi dau putere.
Citește și...
Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense
Mutare TOTAL NEAȘTEPTATĂ a colosului Lidl! Este pentru prima oară când gigantul face asta în România
Acuze grave ale lui Dan Negru! De ce l-ar fi refuzat, de fapt, Televiziunea Română pe Andrei Gheorghe
Anca, fiica Ionelei Prodan, a decis să spună public adevărul despre boala mamei sale! În ce stare se află cântăreața?
Trending

11:00Politica
O avere dintr-un botez cu Sorin Grindeanu naș. Cât ar fi fost darul la creștinarea fiului lui Alfred Simonis

10:00Entertainment
Cine este Sorina Docuz, bruneta cu care s-a afișat Marcel Ciolacu la botezul cu lideri PSD. Legătura pe care a avut-o cu Robert Negoiță și scandalul hainei de blană

09:00Social
Câți ani de pușcărie riscă actorul care îl joacă pe Firicel în Las Fierbinți. Ce spune un specialist despre situația lui Toma Cuzin

10:30Politica
Marcel Ciolacu nu o mai ia de soție pe Sorina Docuz. Abia recunoscuse public că au o relație, după ani în care a negat

08:00Social
Justițiarul de Berceni și-a luat „țeapă” de la propria avocată. Creatorul de conținut are probleme cu legea

13:00Politica
Valentina Aldea s-a afiliat grupului PSD. Încă 4 senatori neafiliați se alătură social-democraților

08:30Entertainment
Schimbare uriașă la Asia Express, anunțată de Irina Fodor. Modificare la emisiunea Antenei 1

12:00Economie
Schimbare importantă pentru clienții Sameday. Sunt vizați cei cu colete la easybox

02 noiEconomie
România, din nou la „cerșit”. Iar am ieșit pe piețele externe să cerem bani, la ce datorie externă am ajuns

09:30Entertainment
Grila PRO TV pentru 2027. Dansez pentru tine revine pe micile ecrane, la peste 2 decenii de la debut
Articole Similare

17 minute în urmăSocial
De ce nu ai căldură sau apă caldă în București. Zonele cu probleme, conform Termoenergetica

circa 1 oră în urmăSocial
Nu toate rudele lasă case și bani, altele îți dăruiesc datorii. În ce condiții poți fi obligat să le achiți

16:30Social
Topul internațional în care a fost inclusă Transilvania. O mulțime de străini vor afla de țara noastră

16:00Social
Meteorologii ANM au revizuit prognoza meteo. Cum va arăta vremea până în decembrie

15:30Social



