Anul care se află pe final a fost foarte bun pentru majoritatea cântăreților români. Aceștia au încasat numai din concerte sume uriașe,activitățiile comerciale sau contractele TV vin doar ca o rotunjire a veniturilor.
Se pare că fruntaș în topul pe 2018 este Ștefan Bănică jr, iar în coada clasamentului se regăsește divorțatul Connect-R.
Numai în ultimele două luni ale anului,Ștefan Bănică Junior a câștigat 200.000 euro, totalul pe 2018 urcând jumătate de milion de euro!
În noiembrie, Bănică a plecat pentru prima oară în Canada, pentru patru concerte, iar în decembrie a umplut Sala Palatului din București tot de patru ori, dar și Sala Polivalentă din Cluj Napoca!
Juratul de la „X Factor”, care a mai cântat de Ziua națională la Timișoara, în fața a zeci de mii de oameni, încheie anul cu un bănos concert în Israel, susținut pe 30 decembrie, apoi, de Revelion, va fi pe o scenă din centrul Sibiului.
Privind retrospectiv, sărbătoarea Marii Uniri fost împărțită în atât de multe evenimente publice, încât până și soliștii mediocri, care se întorseseră de mult în anominat, au fost reactivați, iar autoritățile au împărțit cu generozitate bugete de sute de mii euro pentru spectacole cu invitații date gratis.
La ora bilanțului, toți cei care și-au sacrificat weekendurile și sărbătorile pentru a cânta pot vorbi de o agoniseală serioasă, potrivit libertatea.ro
Iată o estimare a încasărilor artiștilor români.
Ștefan Bănică jr: 500.000 de euro
Delia: 400.000 de euro
Smiley & band: 350.000 de euro
Carla’s Dreams: 300.000 de euro
Voltaj: 300.000 de euro Loredana: 300.000 de euro
Direcția 5 : 300.000 de euro
Andra & band: 300.000 de euro
Holograf: 250.000 de euro
Brenciu & HB Orchestra: 250.000 de euro
Fuego: 250.000 de euro Inna: 250.000 de euro
Lidia Buble: 200.000 de euro
Lora: 200.000 de euro
Vama: 150.000 de euro
3Sud Est: 150.000 de euro
Alex Velea & band: 150.000 de euro
Connect-R & band: 150.000 de euro
Vezi și: Salarii mai mari pentru acești politicieni! Ce indemnizații vor primi din 2019
Important! Din 2019 va apărea o nouă pensie. Despre ce este vorba
Sume colosale! Cât au încasat cântăreții români în anul 2018
Trending

12:00Social
Zilele de concediu pe care le-ai pierdut fără să știi că ai dreptul să le iei. Puțini angajatori te informează, chiar dacă apar în lege

17:30Actual
S-au inventat roțile care nu fac niciodată pană. Noua idee vine din Ucraina, sunt fabricate anvelopele cu imprimante 3D

07:30Politica
Un nou război stă să înceapă în lume. Zona unde au apărut conflicte între state

23:30Actual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

07:00Politica
Parchetul Laurei Codruța Kovesi deconspiră o fraudă de 9,5 milioane de lei. Făptașii au acționat între 2017 și 2022, dar abia acum au fost prinși

14:30Politica
MApN reacționează după ce a aflat că militarii își vând mâncarea. Hrana este procurată din bani publici

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

20:30Actual
ING Bank, semnal de alarmă cu privire la o nouă escrocherie. Clienții își pot pierde toate economiile dacă fac această greșeală

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul
Articole Similare

15:30Social
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

15:00Social
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

14:00Social
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

12:30Social
S-a zis cu concediul tău. Angajatorul te poate chema la muncă, indiferent de unde ești plecat, în aceste situații

12:00Social



