Surpriză în cazul Tel Drum: Cine a preluat compania aflată în insolvență

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 09-02-2018 09:16

Actualizat: 09-02-2018 08:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O investigație ralizată de jurnaliștii de la Rise Project arată că mai multe proprietăți de la Tel Drum au fost cumpărate de un jucător cheie. Achiziția a fost realizată începând cu luna trecută, înainte ca societatea să ceară în instanță intrarea în faliment.


Patrimoniul a fost achiziționat de nimeni altul decât de fiul lui Liviu Dragnea. Valentin Ștefan a plătit 106 000 de euro pentru patru proprietăți care alcătuiesc împreună un domeniu total de 3,9 ha, la intrarea în Turnu Măgurele.


Cumpărătorul oficial: o firmă (Zooveg 2010) în care fiul de 29 de ani al președintelui PSD deține 70% din acțiuni.


Zooveg 2010 îi are ca acţionari minoritari pe Ilie Dragne şi Gabriel Putineanu, doi apropiaţi ai familiei Dragnea. Ilie Liviu Dragne este şi administratorul Fermei de porci Salcia, din județul Teleorman, pe care a preluat-o de la fiul președintelui PSD Liviu Dragnea. În august 2017, Ilie Dragne a fost reţinut, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care sunt vizate mai multe firme, printre care și Ferma Salcia, din județul Teleorman, suspectată că a produs un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro. Gabriel Putineanu este fratele lui Mihai Putineanu, finul lui Liviu Dragnea.


Jurnaliştii de la Rise Project arată că prin firma Zooveg 2010, fiul lui Liviu Dragnea controlează și afacerea cu silozurile din Teleorman (Gransiloz), dezvoltată în cooperativă cu Tel Drum. Fluxul banilor pe traseul Tel Drum – Gransiloz se capitalizează în firma-mamă (Zooveg 2010), iar din acest punct, banii pleacă direct în cardul lui Ştefan Valentin, mai scriu jurnaliştii de la Rise Project.

Vezi și Atenție! Ce trebuie să știe românii care au lucrat cel puțin trei ani în statele Uniunii Europene

ATENȚIE! NU o să mai bei NICIODATĂ apă de la robinet, după ce o să vezi aceste IMAGINI

EXCLUSIV! Ce funcție și-ar dori acum Rovana Plumb, actualul ministru al Fondurilor Europene


 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri