Teleormanul e „fruncea”! Cel puțin asta ne demonstrează evenimentele din zilele noastre. Teleormanul ni i-a dat pe Liviu Dragnea, șeful PSD, pe premierul Viorica Dăncilă, pe ministrul de Interne, Carmen Dan, dar și pe unul dintre protestatarii de frunte ai mișcării #Rezist.
Este vorba despre Cristian Mihai Dide, protestatarul care s-a urcat în copac în fața sediului PSD. De profesie „specialist în sisteme de prevenire și stingere incendiu”, Dide este un antreprenor teleormănean, care face parte din Consiliul de Administrație al companiei CMD Systems SRL.
În anul 2016, Cristian Dide a candidat, din partea PACT, pentru un post de consilier local al Primăriei Roșiorii de Vede, localitatea sa de baștină.
Nefiind ales, acesta s-ar fi mulțumit cu un post de „femeie de serviciu”, informa ziarulteleormanul.ro, în 2016. Fostul candidat s-a înscris la concursul organizat, în aceasta lună, pentru ocuparea postului temporar vacant de muncitor necalificat în cadrul Serviciului Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat, nota, la acea vreme, sursa citată.
„Sunt prea bătrân să mai merg in intership la Primăria Roşiori, dar voi merge să mă angajez „Femeie de serviciu” şi am să vă povestesc cum o freacă şi ai noştri pe bani publici”, scria Cristian Mihai Dide, pe contul său de Facebook, la 4 august 2016.
Vezi și Ce SALARIU are „personajul VENINOS”, despre care Dragnea a zis că „face mult RĂU”
Deranjat de ceea ce a scris ziarulteleormanul.ro, Dide a lăsat următorul comentariu:
„Faptul ca eu am vrut sa ma angajez femeie de serviciu a fost o stire de interes judetean. Dar am si eu doua intrebari pentru ziarul Teleormanul:
-Oare faptul ca incerc sa revigorez sistemul de irigatii din Teleroman si nu gasesc sprijin de la nici o institutie din judet, nu este o stire de interes regional ?
-Oare faptul ca incerc sa aduc in judet singurul computer tomograf pentru stomatologie si OJFIR Teleorman imi pune piedici, nu este o stire de interes regional?”.
Vezi și Kovesi, făcută knock out! Ce plan de PR va aplica pentru a-și salva imaginea
Surpriză! Unde a vrut să se angajeze unul dintre protestatarii de FRUNTE ai #Rezist - Și el e tot din Teleorman
Trending

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

circa 1 oră în urmăEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

14 minute în urmăActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



