Ultimele informații intrate în posesia Bugetul.ro sunt de-a dreptul halucinante și nasc noi semne de întrebare în privința modului în care au acționat organele competente în cazul dispariției Alexandrei Mâceșanu!
Potrivit surselor Bugetul.ro din interior, autoritățile au solicitat de-abia azi desfășurătorul pentru numărul de telefon de pe care a fost sunată mama Alexandrei, în condițiile în care în raportul Poliției se precizează că „mama minorei a primit (n.r. - joi, 25.07.2019) un apel telefonic (de pe numărul 0763931765) de la un bărbat care a utilizat apelativul „mama soacră”, spunându-i că el și minora sunt bine și urmează să plece în Anglia să facă bani”.
Așadar, a fost nevoie să treacă o săptămână de când mama Alexandrei a fost sunată și de mutarea cazului la DIICOT Structura Centrală, pentru ca autoritățile să ceară desfășurătorul convorbirilor efectuate de pe numărul respectiv, ceea ce denotă că ori au existat complici în sistem, ori au fost extrem de incompetenți cei care au instrumentat dosarul până în prezent.
Vezi și De ce a repezit-o polițistul de la 112 pe Alexandra – Dumitru Coarnă dezvăluie ce se ascunde în spatele cortinei
În privința numărului de telefon 0763.931.765, Bugetul.ro a descoperit că acesta a fost folosit în trecut și de un agent de la Secția 1 Poliție Craiova. Însă, polițistul și-a schimbat, între timp, numărul și se pare că nu are legătură cu acest caz.
Conform informațiilor Bugetul.ro, cartela cu numărul 0763.931.765 a fost activată la 25.07.2019, ora 10:02, adică cu 28 de minute înainte ca mama Alexandrei să fie sunată.
„joi, 25 iulie, ora 10.30: mama minorei a primit un apel telefonic (de pe numărul 0763931765) de la un bărbat care a utilizat apelativul „mama soacră”, spunându-i că el și minora sunt bine și urmează să plece în Anglia să facă bani, convorbire ce s-a purtat în prezența ……(din cadrul postului de poliție Dobrosloveni – jud. Olt). După finalizarea acesteia, polițistul a apelat în mod repetat postul telefonic sus menționat, în vederea stabilirii unei comunicări cu apelantul, fără niciun rezultat”, se precizează în raportul oficial al Poliției.
Presa a dezvăluit că însuși Gheorghe Dincă a fost cel care a apelat-o pe mama Alexandrei Mâceșanu. Amintim că nici până la această oră nu se știe dacă Alexandra Mâceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) au fost omorâte.
Vezi și EXCLUSIV Un polițist craiovean implicat în cazul șocant din Caracal?! Coincidență stranie
SURSE Incompetență sau complicitate? De-abia azi a fost cerut desfășurătorul numărului de pe care a fost sunată mama Alexandrei
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



