Lovitură pentru clienții ING Bank! Vineri, presa din România a scos la iveală un caz neașteptat. ING Bank a fost amendată pentru o clauză abuzivă existentă în contractele clienților.
Pe scurt, un client ING a apelat la OPC Timiș, după ce a încercat să scoată o sumă cu mai multe zerouri de la bancă, iar instituția i-a condiționat eliberarea banilor, cerându-i să completeze un formular în care să precizeze ce va face cu banii.
„Persoana respectivă deţinea bani în cont la bancă. În momentul în care a cerut să i se elibereze o anumită sumă, i s-a condiţionat eliberarea banilor de completarea unui formular în care să precizeze în ce mod va folosi banii. Persoana a refuzat să dea asmenea explicaţii, spunând că dacă doreşte… să cumpere hârtie igienică asta va face, dar nu trebuie să justifice nicicum modul în care îşi cheltuie banii. În urma reclamaţiei noi am fost în control la bancă şi am amendat respectiva unitate pentru că solicitarea încălca reglementările legale. Acestea, inclusiv regulamentele Băncii Naţionale a României, solicită informaţii legate de provenienţa banilor, atunci când se depun în cont, nu de modul în care vor fi cheltuiţi după retragerea lor. În consecinţă, banca a fost amendată cu suma de 10.000 de lei”, a declar Sorin Susanu, comisar-şef în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Timiș, după cum vă dezvăluiam AICI.
Vezi și Lovitură dură pentru o importantă bancă din România! Ce li se întâmplă clienților
Potrivit surselor Bugetul.ro de pe piața bancară, această clauză există în contractele tuturor celor care au conturi la ING Bank.
Mai mult potrivit altor surse ale Bugetul.ro, Protecția Consumatorului Timiș, pe lângă amenda de 10.000 de lei, a dispus și măsura scoaterii acestei clauze abuzive din contractele clienților.
Bugetul.ro le-a solicitat celor de la ING Bank o reacția în privința cazului semnalat la Timișoara, însă, până la publicarea acestui articol, nu am primit niciun răspuns.
La sfârșitul anului 2018, ING Bank avea peste 1.200.000 de clienți în România.
SURSE Lovitură pentru clienții ING Bank! Clauza abuzivă care există în contractele lor - Autoritățile au reacționat în forță
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



