Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Mircea Diaconu are şanse mai mari decât ar fi avut el la alegerile prezidenţiale, pentru că din postura de candidat independent se adresează întregului spectru politic.
"Cred că în actuala configuraţie politică, Mircea Diaconu are mai mari şanse, pentru că el este, în postura lui de independent, un candidat care se adresează în egală măsură alegătorilor din stânga, centru şi dreapta spectrului politic", a declarat Tăriceanu vineri, la Digi 24.
El a reamintit că ALDE se află într-o alianţă electorală cu Pro România pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu pentru că acesta "are nevoie de logistică"
"Considerăm că este un candidat pentru care merită să facem acest efort. Nu am discutat despre o alianţă politică. O să vedem după alegerile prezidenţiale. În partid sunt şi voci care contestă utilitatea unui proiect comun cu Pro România, dar există şi voci numeroase care consideră că este o variantă care merită de luat în seamă. O să discutăm. Nu avem niciun fel de grabă. O să luăm hotărârea aşa cum va vota majoritatea, în mod democratic", a adăugat Tăriceanu.
Liderul ALDE a explicat că a renunţat să mai candideze la alegerile prezidenţiale pentru "a nu anihila orice şansă pentru viitor ca ALDE să rămână o formaţiune politică reprezentativă".
"Sunt două elemente care au cântărit în luarea acestei decizii. Primul: rezultatul catastrofal pe care l-a obţinut ALDE la alegerile pentru Parlamentul European. (...) Al doilea lucru este evident legat de decizia PSD care, după ce am hotărât de comun acord să avem un candidat comun la prezidenţiale, cel care este clasat cel mai bine în sondaje, şi acela eram eu, să ia hotărârea să meargă cu candidatură separată.(...) Cu un astfel de scor (cel de la europarlamentare -n.r.), le-am spus colegilor mei că eu nu intenţionez să intru într-o competiţie electorală unde, cel mai probabil, scorul va fi scorul partidului, în aşa fel încât să anihilez orice şansă pentru viitor ca ALDE să rămână o formaţiune politică reprezentativă (...) şi că un al doilea eşec usturător nu va mai putea să fie desconsiderat", a mai spus Tăriceanu.
Vezi și
Traian Băsescu, precizare pentru Bugetul.ro: ‘Un fals’
Vești importante pentru pensionari! Au loc noi schimbări
EXCLUSIV Elena Udrea reacționează după ancheta publicată de Bugetul.ro: ‘Totul pornește de la interesul unora dintre cei care au vrut să acapareze conducerea României’
Tăriceanu declară! 'O să luăm hotărârea aşa cum va vota majoritatea, în mod democratic'
Trending

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

43 minute în urmăPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



