Un dintre cele mai importante televiziuni din România stă ca pe ace, după ce raportul de activitate pe anul 2016 a primit, marți, aviz negativ în Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului, Este vorba despre Societate Română de Televiziune.
Au votat pentru respingerea raportului 17 parlamentari, un vot a fost în favoarea acestuia, existând și două abțineri.
Dezbaterea raportului a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi, la solicitarea președintelui Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda.
În semn de protest, parlamentarii PNL s-au retras de la ședință, anunțul fiind făcut de președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu. "Nu vom participa la audierea reprezentanților SRTv. Ni se pare că pe repede înainte e o situație extrem de importantă și serioasă pe care nu o putem trata cu superficialitate", a argumentat el, potrivit Agerpres.
Președintele — director general al SRTv, Irina Radu, a susținut că 2016 a fost un an în care instituția a încheiat pe plus din punct de vedere financiar și a ajuns la un echilibru pe editorial.
Vezi și EXCLUSIV! Lista neagră a lui Țuțuianu! Dezvăluiri șocante - cum se face "justiție"
"Am încercat să o onorăm din respect pentru dvs., deși a fost așa o invitație foarte bruscă, având în vedere că a fost un an foarte greu — anul 2016 — nu cred că trebuie să intru acum în prezentarea raportului cu toate amănuntele, cred că sunt doar niște aspecte pe care aș dori să le precizez. Vorbim de acest raport în situația în care a fost anul despre care vorbim, ultimul an cu finanțare din taxa TV, a fost un an în care datoriile SRTv ajunseseră la circa 150 de milioane de euro, a fost un an în care au fost probleme foarte mari cu banii de producție, cu lipsa finanțării pentru emisiuni, dar cu toate acestea cred că am făcut față onorabil", a arătat Irina Radu.
Ea a precizat că s-a pornit în 2015 "cu o televiziune distrusă, cu știri care se ratau''. "Cred că am reparat aceste lucruri, am ajuns la un echilibru, asta arată și sondajele de opinie și rezultatele cercetărilor noastre. (...) În anul 2016 TVR a încheiat financiar pe plus", a spus Irina Radu.
La finalul ședinței, președintele Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda, a arătat că raportul de activitate al TVR pe anul 2016 aștepta să fie dezbătut de câteva luni.
Vezi și Lovitură de teatru în scandalul ouălor expirate vândute de Kaufland! Ce ar urma să pățească autoarea filmării
"Cifrele din raport nu arătau foarte bine. Dincolo de avizul negativ care s-a primit aici raportul a întrunit aviz negativ și la Comisiile de buget. Așteptările noastre cel puțin în plan managerial de la conducerea Televiziunii Române erau altele, cu atât mai mult cu cât se fac eforturi ca de la bugetul de stat să se asigure sursele de finanțare sustenabile pentru Televiziunea Română. Așteptăm acum ca o o conducere nouă să ducă TVR la un standard al calității emisiunilor de așa manieră încât să obțină un vot în unanimitate pozitiv în ședințele reunite ale Parlamentului. Deocamdată, aceste standarde nu au fost întrunite'', a declarat Radu Preda.
El a adăugat că nu se discută de calitatea emisiunilor, ci de actul managerial.
Votul final aparține plenului.
Situație tensionată pentru o importantă televiziune! Se anunță demisii la nivelul conducerii
Trending

11:04Actual
Văduvia lui Mircea Dinescu s-a încheiat rapid. Proprietarul de restaurante și-a luat nevastă după ce a împlinit 70 de ani

09:43Actual
Iranianca din viața lui Andrei Caramitru. Controversatul influencer este căsătorit cu o femeie superbă

13 febEntertainment
Celentano din Las Fierbinți își pune georgiștii în cap. Jignire la adresa fostului candidat la președinția României

13 febExterne
Personajul cheie apărut în dosarul Epstein poate da tot cazul peste cap. Declarații de impact făcute de Michael Baden

13 febActual
Boicotul Kaufland început de la o campanie nemaivăzută în România. Părinții sunt cei mai revoltați de inițiativa retailerului

13 febActual
Francezii au pus mâna pe Palatul BCR. Ce destinație va avea impunătoarea clădire din București

13 febActual
1600 de români, în pericol. Oamenii pot rămâne fără serviciu după ce prețul acțiunilor companiei s-au prăbușit

13 febSocial
Se dau 21.350 de lei ca indemnizație unică de creșterea copilului. Româncele din această țară vor primi banii automat, fără să depună dosar

13 febActual
Ei sunt regii cărnii de porc din România. Au peste două decenii de când aprovizionează cele mai mari supermarketuri, ai mâncat măcar o dată produsele lor

13 febSocial
45 de zile de concediu cu plată pe care le poate primi orice român. Angajatorul este obligat, prin lege, să-ți dea liberul
Articole Similare

13 febSocial
Pensia anului 2026 cu doar 15 ani de vechime în câmpul muncii. Suma lunară pe care o primesc seniorii depinde de VPR

13 febSocial
45 de zile de concediu cu plată pe care le poate primi orice român. Angajatorul este obligat, prin lege, să-ți dea liberul

13 febSocial
Se dau 21.350 de lei ca indemnizație unică de creșterea copilului. Româncele din această țară vor primi banii automat, fără să depună dosar

13 febSocial
S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Un singur bilet norocos, jucat online, a adus în conturile unui român 4,5 milioane de euro

12 febSocial



