Potrivit adpm, aceasta s-a mutat la casă nouă. Publicația precizează faptul că Teo Trandafir ar fi cumpărat casa pe loc, dar o altă publicație, cancan.ro, susține că aceasta ar sta cu chirie împreună cu fiica sa.
„A fost prima şi ultima casă pe care am văzut-o. Am văzut-o, am contactat proprietarul şi am luat-o. Aici trăim. Nu vreau să miroasă a ceapă în casă, aşa că nu prea mai gătesc. Noi nu prea ieşim din casă”, a declarat Teo.
Ori de câte ori are o decizie importantă de luat, Teo se consultă cu fiica ei, iar fără acordul ei nu face niciun pas. Din fericire, Maia a fost foarte mulţumită de noua casă: „De când am intrat, mi-am dat seama că aici este acasă. Adică, mă aşteptam să fie o casă mai rigidă, dar e chiar o casă călduroasă, primitoare şi mi-a plăcut foarte mult”.
Teo şi Maia încă se acomodează cu noua casă şi în fiecare zi descoperă lucruri noi. Un detaliu important este că Teo s-a hotărât să nu aibă internet wireless în casă: „Ne cam fură...şi pe una, şi pe cealaltă. Am zis că ce avem pe telefon ne ajunge!”
Vezi și Inedit! Ce job are fostul portar al naționalei, Bogdan Stelea
Se schimbă școala de șoferi: Ce curs vor să introducă oficialii
Decizia care îi va afecta pe toți clienții săi! Ce ÎNCHIDE Vodafone


















