sursa foto:  libertatea.ro

Inedit! Ce job are fostul portar al naționalei, Bogdan Stelea

Fostul portar al ”Generaţiei de Aur” ocupă poziția a 7-a în topul celor mai selecționați jucători ai naționalei. Acesta are în palmares 91 de prezențe la prima reprezentativă (perioada 1988-2005). Stelea a fost jucătorul lui Rapid în două perioade (1994 și 2002), iar la Steaua a prins perioada de aur (1995-1997), cu titluri și participări consecutive în grupele Ligii Campionilor.

Acum, la vârsta de aproape 50 de ani, acesta s-a retras din lumea fotbalului și are un nou job. Stelea este profesor la o școală de fotbal. Managerul de acolo, Cosmin Fodor, l-a sunat pe Stelea. Discuţia a fost simplă: ”Vrei să vii la Stejarii, să antrenezi? E vorba de copii. Nu e o academie de fotbal!” „Da!”, a fost răspunsul scurt al fostului mare portar al tricolorilor. S-a apucat imediat de treabă.

Școala se află pe domeniul lui Țiriac, și anume, la ”Stejarii Contry Club”, iar prețul pe care trebuie să-l plătească părinții ce își vor aduce copiii aici, este de 1 200 de lei pentru 2 luni în care intră 24 de ședințe de pregătire.

”M-a întrebat dacă pot să implementez sportul-rege. Nu este vorba despre o academie de fotbal. Asta, poate mai târziu. Nu ştiu. Aici este altceva… Copiii au nevoie de mişcare, de coordonare… Asta fac acum. Prin fotbal, că eu acolo am făcut performanţă. Dar nu este, deocamdată, o şcoală de fotbal aici”, a spus Stelea, potrivit cancan.ro.

Vezi și Decizia care îi va afecta pe toți clienții săi! Ce ÎNCHIDE Vodafone

Radu Moraru face dezvăluiri de proporții! „Toți banii mei și ai Nașul TV au fost pe mâna lui”

Atac incredibil al BNR la adresa lui Țiriac! Numele lui Halep scos în prim plan

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare