Directorul general al companiei Termoenergetica, Claudiu Creţu, a precizat pentru AGERPRES că compania a transmis Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.
Creţu a declarat că din această datorie, 300 de milioane de lei reprezintă facturi curente.
"Este o adresă care a fost transmisă către Primărie, către ministere, către consilierii generali, astfel încât să atragem atenţia la situaţia financiară critică în care se găseşte Compania Municipală Termoenergetica şi la faptul că este nevoie de soluţii urgente, mai ales că ne apropiem de luna octombrie, când va trebui să dăm drumul la căldură, să reluăm furnizarea de încălzire în oraş. (...) Obligaţia noastră a fost de a informa Consiliul General, pentru că el este acţionarul acestei companii", a precizat Claudiu Creţu pentru AGERPRES.
El a menţionat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, caută soluţii pentru această problemă.
"Domnul primar, primăria caută soluţii pentru a se împrumuta, pentru a face rost de finanţare, pentru a plăti aceste datorii", a spus directorul Termoenergetica.
Potrivit acestuia, în cazul în care situaţia nu va fi rezolvată, există riscul intrării în insolvenţă a companiei, scrie agerpres.ro
Termoenergetica se 'scaldă' în datorii! Directorul Claudiu Crețu: Există riscul intrării în insolvență dacă nu se plătesc restanțele
Trending

26 octSocial
Amendă pentru românii care nu au asigurare obligatorie la casă. Cât costă PAD și ce lege o susține

26 octPolitica
Salariu uriaș pentru Luca Niculescu. Atât încasează noul premier, fără sporuri și alte beneficii

11:30Economie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

09:00Social
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

26 octPolitica
Harta României se schimbă. De când va avea loc comasarea localităților mici

10:30Social
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

07:00Social
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

19:30Economie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

13:30Economie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând
Articole Similare

13:10Economie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

06:30Horoscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



