Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi seară, la Antena 3, întrebat dacă va exista o lege a aministiei şi graţierii.
Toader a spus că în istoria Dreptului penal au existat relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie şi la graţiere, iar de fiecare dată emitentul actului de clemenţă a prevăzut condiţiile amnistiei şi graţierii, dar şi excepţii, pentru că nu pot fi aministiate fapte grave. „Sigur că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, a declarat ministrul Justiţiei.
„În istoria Dreptului penal au fost relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie şi la graţiere. De fiecare dată legiuitorul, emitentul actului de clemenţă, a prevăzut condiţiile amnistiei şi graţierii, dar a prevăzut şi excepţii, pentru că nu poţi aministia fapte grave (...) Sigur că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, a declarat ministrul Justiţiei.
El a spus că în Parlament există, de anul trecut, un proiect de lege privind amnistia şi graţierea, iar aici este vorba despre o voinţă politică şi se va vedea dacă aceasta este calea de urmat. Tudorel Toader a susţinut, din nou, că la Ministerul Justiţiei nu există niciun fel de act normativ privind aministia sau graţierea.
„Există în Parlament de anul trecut un proiect de lege privind amnistia şi graţierea. Este vorba de o voinţă politică, de o politică penală. Vom vedea dacă asta este calea de urmat. La Ministerul Justiţiei nu există nici în discuţie, în dezbatere, în elaborare un proiect de act normativ, lege sau Ordonanţă de Urgenţă, referitor la amnistie şi graţiere”, a adăugat Tudorel Toader.
La intervenţia moderatorului, care a spus că nu pot fi graţiate faptele grave sau faptele de corupţie, Toader a răspuns: „Aici (în privinţa corupţiei - n.r.) este vorba despre corectitudinea funcţionarilor publici. Dacă vorbim juridic riguros, cel care ia mită este funcţionarul, dar cel care dă mită nu este funcţionar, dar face parte din familia mare a faptelor de corupţie. Noi nu avem doar corupţia clasică, aceea reglementată în partea specială a codului, avem şi o lege privind prevenriea faptelor de corupţie, faptele acelea intrând în competenţa DNA, având ca subiect o categorie mai mare, mai cuprinzătoare, o înşiruire mare de posibili subiecţi activi. Aici depinde dacă ne referim la corupţia clasică din partea specială a codului sau dacă ne referim şi la Legea 78/2000. Dacă tot vorbim in extenso, toate intră la corupţie. Media are un rol important, spre a dezbate mai ales nevoia unui astfel de clemenţă care vine în acest context în care vedem ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în justiţie”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara, în 1 septembrie, întrebat despre o posibilă Ordonanţă privind aministia, că i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să analizeze în Guvern ce acte normative trebuie adoptate astfel încât „zecile, sutele, miile de oameni care ori au fost condamnaţi pe nedrept, ori au fost condamnaţi pe baza unor probe şi instrumentării unor dosare folosind nişte proceduri ilegale, să poată să aibă şansa să nu ispăşească o pedeapsă sau să nu fie condamnaţi în continuare nevinovaţi”. El a susţinut că „această problemă nu va putea fi ascunsă”, iar Guvernul „trebuie să îşi asume ceva, să vină cu o propunere sau să propună Parlamentului” o variantă.
Vezi și
SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Tudorel Toader a vorbit mai multe despre legea aministiei! Care este părerea acestuia
Trending

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

18:37Politica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual



