Partidul Mişcarea Populară "nu are alt drum decât cel al alianţelor" cu PNL şi USR, în perspectiva alegerilor locale, a declarat vineri, la Sinaia, europarlamentarul formaţiunii Traian Băsescu, conform Agerpres.
"Până la alegeri toţi spunem poveşti, dar asta cu numărul de voturi băgate în urnă e cea mai precisă măsurătoare a progresului. Altfel, suntem la al patrulea rând de alegeri la care trecem pragul, şi a venit momentul să ne mişcăm mai sus de prag. Vin alegerile locale, aici nu veţi avea alt drum decât cel al alianţelor. Pentru că dacă nu se modifică legea alegerilor locale, ar însemna să lăsăm administraţiile locale în continuare în mâna PSD-ului, şi atunci ceea ce s-ar face în turul doi (...) trebuie să faceţi înainte de turul întâi. Şi eu vă recomand ca toţi să vă deschideţi organizaţiile locale către alianţe cu liberalii şi cu USR-ul, n-aş vrea să aud de alt tip de alianţe şi v-aţi şi compromite", a declarat fostul preşedinte la Colegiul Naţional al PMP.
Traian Băsescu a adăugat că el consideră că "Guvernul Orban nu va emite ordonanţa de urgenţă" pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, context în care alianţele sunt unele necesare.
"Personal, nu am convingerea că Guvernul Orban va emite OUG pentru intrarea în două tururi, pentru că au şi ei primari de mari unităţi administrative care au interesele lor şi vor păţi şi ei cum am păţit şi eu cu Guvernul Boc, când am vrut să fac Bucureştiul metropolitan, incluzând Ilfovul. Au fost doi primari, unul la 3, se numea Negoiţă, şi altul la 6, se numea Poteraş, care l-au convins pe Boc să nu meargă pe asumarea răspunderii sau să bage legea Bucureştiului metropolitan în Parlament. Şi vedem Bucureştiul cum e acum, şi evoluţia e tot mai rea, pentru că influenţa primarilor a fost mare şi în PDL, este mare şi acum în PNL. De aceea am semne de întrebare dacă vor emite sau nu OUG de modificare a legii alegerilor locale şi, de aceea, 'Comandamentul zero': deschideţi uşa negocierilor. Sigur, unde avem om valoros încercăm să-l promovăm ca fiind candidatul alianţei, unde au liberalii şi USR oameni valoroşi ne punem organizaţiile la dispoziţie pentru a lua cât mai mult din administraţia locală din mâinile PSD-ului. Va trebui să fiţi deschişi la această abordare", a mai afirmatTraian Băsescu.
Vezi și:EXCLUSIV Cazul Caracal, rezolvat pe repede-înainte?! Altfel, Dincă ar trebui repus în libertate în ianuari
Traian Băsescu a aruncat bomba- Cu cine ar putea face alianța
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



