Traian Băsescu face ANUNȚUL SERII! Demersul ISTORIC care ar ajuta la creșterea economiei României

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 07-03-2018 21:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut, la România TV, un anunț care vizează toți românii. Senatorul Partidului Mișcarea Populară a dezvăluit ce proiecte importante s-ar putea face pe finanțare europeană.


Băsescu a vorbit despre avantajele realizării Unirii României cu Basarabia, în contextul în care 100 de localități de peste Prut au anunțat public că doresc revenirea la patria-mamă. Conform lui Traian Băsescu, și județele Prahova și Bistrița Năsăud au cerut Unirea Basarabiei cu România, informează
Știripesurse.ro.

„Este mare lucru că fenomenul politic din Moldova se replică şi în Moldova. În Moldova sunt 100 de localităţi comune şi oraşe care în consiile locale au votat unirea cu România. Are rostul lui. Acest proces se va desfăşura în continuare în Moldova, dar e bine că începe şi în România. Sunt acte politice legale care vor duce la un act legal între cele două parlamente. Eu nu îmi asum niciun merit. Eu merg des acolo şi explic avantajele Unirii, dar există o grupare de tineri extraordinari care merg din comună în comună şi vorbesc cu cetăţenii. Asta trebuie să se întâmple şi în România. În afară de Prahova, şi Bistriţa Năsăud am înţeles că a dat o asemenea scrisoare.


În Moldova e un drum de parcurs. Nu suntem la stadiul naivităţilor să credem că Unirea se va produce fără efort. Instituţiile româneşti să se implice şi mai mult în relaţiile cu cele din Moldova. Să se facă poduri peste Prut pe finanţare europeană. Un proces de unificare accelerat aduce un avantaj foarte mare. Agricultura Moldovei ar putea beneficia de subvenţiile pe care le au şi fermierii din România. Am discuta de o creştere a populaţiei României cu patru milioane de suflete. Acest proiect va readuce demnitatea poporului român", a spus Băsescu.


Vezi și Telekom se REVANȘEAZĂ! Ce BENEFICII vor primi toți clienții care folosesc servicii mobile

Apare un nou retailer în România: Pe ce piață vrea să se impună și câte persoane va angaja

Un antreprenor local intră tare pe piață: Ce fabrică va construi și ce va produce
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri