Traian Băsescu: 'Spitalele trebuie organizate ca fundații de interes național sau ca societăți comerciale, se vor finanța așa cum se finanțează toate spitalele performante'

Autor: Ion Motea

Publicat: 05-02-2021 11:18

Actualizat: 05-02-2021 12:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a declarat că sistemul sanitar din România trebuie reformat din rădăcini.


 

"În primul rând trebuie schimbat statutul juridic al spitalelor, pentru că în acest moment au același comportament ca și școlile, le dai bani, au bani, nu le dai, nu au.

Trebuie să iasă din forma asta de organizare sovietică, de care marii profesori țin cu dinții, 
iar politiceinii sunt influențați de faptul că e bine să te fotografiezi cu Streinu-Cercel, cu Rafila, cu cei care spun ”las-o așa, domn’ președinte, că merge bine!”. NU, spitalele trebuie organizate ca fundații de interes național sau ca societăți comerciale, se vor finanța așa cum se finanțează toate spitalele performante," a explicat Traian Băsescu.

Fostul președinte al României a precizat că reformarea sistemului a devenit o urgență națională, în condițiile în care, încă din perioada în care se afla la Cotroceni, situația dramatică din spitale era cunoscută la nivel oficial.


Din cauza infecților mor cu zile 50.000 de oameni pe an, echivalentul polulației dintr-un oraș precum Medgidia. (...)A apărut raportul comisiei Vlădescu și am scos proiectul reorganizării sistemului de sănătate, dar au ieșit oamenii în stradă, in iarna lui 2012 și totul s-a blocat”, a afirmat la “Legile Puterii” Traian Băsescu, conform realitatea.net.

Citește și:


Veste importantă pentru milioane de români! De ce tip de pensie pot beneficia cei care nu au cotizat minimum 10 ani



Schimbare radicală! Toți angajații trebuie să știe acest lucru: Ce se întâmplă cu concediul medical


Legea a intrat în vigoare azi! Noi drepturi pentru veteranii teatrelor de operații
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri