Traiul în România se scumpește de la an la an. Suntem țara în care preţurile au crescut cel mai mult din 2000 încoace, conform unui studiu Eurostat.
Deşi avem acces la alimente, gadgeturi şi haine la fel ca restul Europei, nu ni le permitem. Acelaşi studiu spune că, în prezent, dăm de cinci ori mai mulţi bani pentru electricitate, gaze şi apă, faţă de acum 17 ani. Pe de altă parte, şi puterea de cumpărare a crescut, pentru că s-au mărit salariile.
La începutul anilor 2000, înainte că România să adere la Uniunea Europeană, un litru de benzină costa 21 mii 300 de lei vechi, adică 2,13 lei, iar motorina era 16.000 de lei vechi, adică 1,6 lei.
Astăzi costă 5,64 de lei benzina, iar motorina 5,84 de lei. Cu alte cuvinte, preţul benzinei a crescut cu 250 la sută, iar motorina e de trei ori şi jumătate mai scumpă. Este doar unul dintre numeroasele exemple ca traiul în România s-a scumpit.
Citește și: Descoperire șocantă în sistemul de sănătate! Ce se întâmplă într-un spital mare din România și ce va face Sorina Pintea
Dacă ne uităm la coşul de alimente, în România preţurile au crescut cu 185,6 la sută. Ne costă mai mult legumele, fructele, carnea, pâinea şi lactatele. Asta în timp ce în Uniunea Europeană, media scumpirilor la mâncare este de 43,3%. Pe de altă parte, în Irlanda, preţul acestor produse a crescut cu numai 7,6 procente, în ultimii 17 ani.
”Scumpirile au fost graduale, permanente şi sunt continuu. Cea mai delicată şi urâtă perioada este anul acesta de la 1 ianuarie, eu simt că s-a scăpat de sub control.”, a declarat un consumator, citat de știrileprotv.ro.
Potrivit Eurostat, în medie, preţurile din România au crescut cu peste 250 la sută. Cele mai mai creşteri se regăsesc la băuturi alcoolice şi ţigări. Acestea s-au scumpit cu 726 la sută, în timp ce media europeană arată o creştere de 92 la sută. Nu aici ar fi însă problema. Aceeaşi statistică indică o creştere de 536% la utilităţi: electricitate, apă şi gaze.
Citește și: Totul despre cei trei candidați care au susținut astăzi interviul pentru șefia DNA! Cine sunt, dar și cine este cel mai bogat
Potrivit Eurostat, în medie, preţurile din România au crescut cu peste 250 la sută. Cele mai mai creşteri se regăsesc la băuturi alcoolice şi ţigări. Acestea s-au scumpit cu 726 la sută, în timp ce media europeană arată o creştere de 92 la sută. Nu aici ar fi însă problema. Aceeaşi statistică indică o creştere de 536% la utilităţi: electricitate, apă şi gaze.
Şi transportul e de 3 ori mai scump faţă de restul Europei, unde preţul a crescut cu numai 41 la sută. Sunt tarife mai mari şi în restaurante, hoteluri şi cafenele, cu 328 la sută mai mult. Pe de altă parte şi salariile au crescut în ultimii 17 ani, iar puterea de cumpărare este mai mare cu 272 la sută, faţă de anul 2000.
Citește și: Detalii nespuse! Unde a lucrat, de fapt, Sandu Matei – protestatarul #Rezist căruia consilierul premierului i-a făcut publică fișa medicală
Traiul este din ce în ce mai scump în România. Cât de scumpă e viața în țara noastră față de anii anteriori
Trending

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor de la FCSB. Gigi Becali a anunțat venirea în echipă a fostului soț al Anamariei Prodan și prima lui de 1.000.000 de euro

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepEconomie
Indexarea pensiilor 2026. De ce nu cresc pensiile anul acesta și ce se pregătește pentru 2027

21 sepEconomie
Taxa de solidaritate pentru pensii mari. Cine plătește și cum funcționează

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepEconomie
Autostrăzile amânate pentru 2027. Ce drumuri expres nu se mai deschid anul acesta

21 sepPolitica
Călin Georgescu, săltat luni de dimineață de DIICOT. Acuzații grave la adresa fostului candidat la alegerile prezidențiale anulate

21 sepSocial
2 milioane de euro pentru Curtea Veche din București. După ani în paragină, primăria se ocupă de monumentul istoric
Articole Similare

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepActual
Ce înseamnă 6M, 12M, 24M, 36M. Notațiile pe care le găsește pe creme și produse cosmetice au o semnificație extrem de importantă

21 sepActual
Cât câștigă un instructor de fitness acum, în 2026. Meseria poate fi făcută și cu 12 clase, dacă ai cursuri de pregătire

21 sepEconomie
Curs valutar BNR: Euro, dolar și liră sterlină la cotația zilei

21 sepHoroscop



