Guvernul PNL-PSD-UDMR a decis majorarea pensiilor cu un procent de 12,5%, ceea ce înseamnă că punctul de pensie va ajunge la 1.784 de lei.
Totodată, pensionarii cu pensiile sub 3.000 de lei vor beneficia și de un sprijin financiar acordat în anul 2023.
Mai exact, cei cu pensiile de până în 1.500 de lei vor primi un ajutor financiar de 1.000 de lei. Pensionarii cu pensiile între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, iar cei cu pensiile între 2.001 și 3.000 de lei - 600 de lei.
Sprijinul va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.
„Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei.
Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel:
1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.
Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.
Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărțită în două tranșe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta și din iarna viitoare”, a spus Nicolae Ciucă, premierul României și președintele PNL.
„Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.
De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei”, a anunțat Marcel Ciolacu, șeful PSD.
Vezi și Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, pentru Bugetul.ro, în ce constă majorarea diferențiată ce urmează a fi aplicată de la 1 ianuarie 2023: ‘Vorbim de o majorare de venituri pentru cei cu pensii mici’
În urmă cu o săptămână, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, pentru Bugetul.ro, că persoanele cu pensii mici vor beneficia de o mărire de venituri diferențiată.
„Președintele PSD vorbea de venituri, nu de o majorare diferențiată de pensiilor. Vom avea o mărire de venituri, pentru cei cu pensii mici”, a explicat, pentru Bugetul.ro, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Se acordă în două tranșe, în 2023! Guvernul, ajutor pentru pensionarii cu pensiile sub 3.000 de lei! Se confirmă ce a declarat, pentru Bugetul.ro, ministrul Muncii
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08 febPolitica
Rebelul Toma de la Buzău îl ia peste picior pe Sorin Grindeanu. Șeful PSD, acuzat că a intrat într-o etapă de „supraviețuire”

08 febActual
Masoneria din România abonată la banii statului. Politicieni și oameni de afaceri fac parte din Lojă

08 febActual
Gara din Brașov, victimă a unui Dorel original. Oamenilor nu le-a venit să creadă când au văzut

08 febEntertainment
„Colivă nu se mănâncă”. Sofia Vicoveanca, primele gânduri după infarctul care a pus-o la grea încercare

08 febActual
Istoricul Thierry Wolton a analizat România. Concluziile francezului: „O diferenţă foarte importantă între comunismul lui Ceauşescu şi lumea de azi”

08 febActual
ANM anunță temperaturi de până la minus 15 grade și viscol la munte

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08 febPolitica
Ce condiție pune Nicușor Dan public pentru ca România să adere la Consiliul de Pace al lui Donald Trump

08 febActual
Iarna se întoarce în forță în România. ANM anunță vreme rece și vânt în următoarele zile în cele mai multe zone ale țării

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



