RISE Project a publicat azi o anchetă privitoare la secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu. Potrivit jurnaliștilor, Ștefănescu a dat un tun de proporții.
Codrin Ștefănescu a vândut, la începutul acestui an, către o societate comercială din grupul Oscar Downstream – patronat de magnatul Alin Niculae (47 de ani) – un teren aflat la periferia vestică a Capitalei, scrie riseproject.ro.
Tranzacția a fost făcută pentru suma de 2 milioane de euro, bani pe care PSD-istul urmează să îi primească în tranșe, până în ianuarie, anul viitor.
Deocamdată, a încasat un sfert din această sumă.
Vezi și EXCLUSIV Cel mai vocal PSD-ist a dat lovitura! Afacerea lui Codrin Ștefănescu a explodat
Deși, în momentul vânzării, terenul era al lui Ștefănescu, există o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit căreia parcela de pământ astfel înstrăinată ar fi trebuit să nu se afle în proprietatea lui, ci în a statului!
Hotărârea e veche de opt ani, dar nicio instituție nu s-a luptat să o valorifice în sens juridic și să ceară, printr-o acțiune suplimentară în instanță, ca terenul lui Ștefănescu să revină în proprietatea comună a cetățenilor.
Din cauza acestui non-combat administrativ, Ștefănescu a ajuns să încaseze astăzi, nestingherit, 2 milioane de euro din vânzarea unui bun care ar trebui să ne aparțină tuturor.
Profitul net pe care secretarul general interimar al PSD îl va obține din întreaga operațiune este de 1,336 milioane de euro.
Vezi și Surse S-a aflat motivul! De ce a fost, de fapt, Liviu Dragnea trădat de aliatul său de încredere
ANAF lovește din nou! Cum i-a păcălit instituția pe români
Și lui îi plac banii publici! Dezvăluire-bombă despre șeful USR: afaceri cu MAI, dar și cu prefectura lui Mazăre
Tun de proporții dat de Codrin Ștefănescu! Suma care urmează să-i intre în conturi
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



