Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a dezbăluit că experții turci au validat două unități de abatorizare aflate în județele Călărași și Bistrița-Năsăud, astfel că România poate exporta din nou carne de vită în „Țara Semilunei”. La această piață, România nu a mai avut acces din momentul aderării la Uniunea Europeană.
„De când suntem în Uniunea Europeană nu am exportat bovine vii și carne de vită în Turcia, pentru că s-a opus masiv deschiderii pieței către UE din cauza encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), cunoscută drept boala vacii nebune. Recent, în contextul demersurilor pentru aderare, Turcia și-a revizuit punctul de vedere și a deschis exporturile pentru câteva state din UE. România a reușit, după un tur de forță, să obțină și de la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) statutul de țară cu risc scăzut la ESB”, a declarat oficialul român, potrivit Agerpres.
Vezi și Un fan al Elenei Băsescu – noua consilieră PERSONALĂ a ministrului Agriculturii
Irimescu susține că redeschiderea comerțului cu bovine și carne de vită în Turcia a survenit și în urma negocierilor purtate cu omologul său, Faruk Çelik, precum și a diligențelor întreprinse de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pe lângă instituția similară din „Țara Semilunei”.
Vezi și Vinetele albe cuceresc piața din România! De ce sunt recomandate?


















