Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a făcut turism pe banii statului. Inițial, în comunicatul din partea Ministerului Mediului nu era specificată această destinație.
Graţiela Gavrilescu a fost într-o delegaţie de şase zile în Chile, fără să precizeze iniţial că două zile le-a petrecut pe Insula Paştelui din inima Pacificului, faimoasă pentru statuile sale din piatră reprezentând capete de om. Surse diplomatice susţin că ambasadoarea României în Chile, care i-a fost ghid Graţielei Gavrilescu, are o relaţie foarte apropiată cu Teodor Meleşcanu.
Graţiela Gavrilescu s-a aflat în perioada 16-21 octombrie într-o delegaţie oficială în statul sud-american Chile, aflat pe coasta Oceanului Pacific. Ministerul Mediului a emis un comunicat în care a detaliat toate momentele importante pe care Graţiela Gavrilescu le-a bifat în Chile, dar fără să menţioneze că delegaţia română, în frunte cu ministrul, a petrecut două zile şi în Insula Paştelui, aflată sub jurisdicţia statului sud-american, însă la o distanţă de 3.600 de km de ţărm, în mijlocul Oceanului Pacific.
Informaţia obţinută din surse diplomatice a fost confirmată de echipa de comunicare a ministrului Gavrilescu abia la solicitarea expresă a ziarului „Adevărul”. „Da, doamna ministru s-a aflat două zile pe Insula Paştelui, care este cea mai mare arie naturală protejată din America de Sud. A fost încheiat şi un Memorandum cu statul chilian pe această temă, care va fi publicat pe site. Abia ne-am întors“, a explicat Mihai Drăgan, directorul de cabinet al Graţielei Gavrilescu, scrie Adevărul.
Citește și:
EXCLUSIV! Adevărată lovitură de teatru! Răsturnarea privitoare la sumele colosale plătite de Statul Român pentru operațiile de schimbare de sex
Lovitură puternică pentru Orange! Cum își înșela clienții
Turism pe banii statului! Ce ministru a vizitat cea mai dorită destinație de vacanță, pe bani publici
Trending

10:07Actual
Astrograma lui Călin Georgescu indică pericole majore pentru ex-candidat. Mădălin Ionescu i-a prezis viitorul imediat

13:18Entertainment
Vilele lui Silviu Prigoană, scoase la licitație la un an de la moartea sa, pentru acoperirea datoriilor uriașe. Proprietatea din București și cea de la munte își caută proprietar

10:58Actual
Fata lui fostului ministru Valeriu Stoica trăiește în puf. Are afaceri bănoase și scrie cărți pentru copii cu purceluși, cămile și pisicuțe

19 febPolitica
Nicușor Dan explică eroarea făcută de Donald Trump la Washington după ce a fost numit „prim-ministru” în loc de președinte

08:09Actual
Moartea actorului Eric Dane, din Anatomia lui Grey, a uimit Hollywood-ul. Avea doar 53 de ani și suferea de o boală foarte rară

19 febActual
De unde vin, de fapt, produsele Notino în România. Mulți clienți au observat diferențe vizibile cu cele comercializate de alte magazine

12:41Actual
Planuri mari pentru miliardarul ucrainean care a pus mâna pe comoara din Moldova. Se alătură unui conglomerat care activează în marile țări

09:14Actual
Laudele lui Robert Turcescu pentru Traian Băsescu sunt istorie. Gazetarul și-a găsit un nou idol în persoana lui Călin Georgescu

19 febActual
Farmacia Tei, ideea de business a unei blonde de 25 de ani. Patroana i-a convins și pe frații Pavăl să investească în afacerea sa

12:10Actual



