Acuzaţiile Moscovei asupra unui caz de execuţie a prizonierilor de război ruşi sunt demontate de însărcinatul ucrainean pentru drepturile omului, argumentând faptul că în incidentul filmat, soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau.
Mediatorul Dmitro Lubîneţ a declarat că "extrasele video" prezentate de Moscova ca dovadă că Kievul a executat prizonieri de război ruşi arată de fapt că soldaţii ruşi "folosind predarea prefăcută", "au comis o crimă de război deschizând focul asupra forţelor armate ucrainene".
Soldaţii ruşi ucişi în acest incident "nu pot fi, prin urmare, consideraţi prizonieri de război", a adăugat el pe Telegram.
"Cei care vor să folosească protecţia dreptului internaţional pentru a ucide trebuie să fie pedepsiţi", a adăugat el.
Rusia a acuzat vineri Ucraina că a executat peste zece dintre soldaţii săi care au depus armele, denunţând o "crimă de război", pe baza unor înregistări video postate pe reţelele sociale.
În primul video, care pare să fi fost filmat de un soldat ucrainean într-o zonă de luptă, o duzină de presupuşi militari ruşi ies unul după altul dintr-un adăpost, cu mâinile în aer, şi se întind cu faţa la pământ la ordinul ucrainenilor care îi ţin sub ameninţarea armelor, aminteşte AFP.
Videoul se termină brusc când o ultimă siluetă întunecată iese din adăpost şi răsună împuşcături.
Un alt video filmat cu drona arată o duzină de cadavre întinse în bălţi de sânge, dintre care unul pare să fi fost lovit în cap.
AFP nu a putut confirma din sursă independentă autenticitatea acestor înregistrări video.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că ele arată "uciderea deliberată şi metodică" a soldaţilor ruşi prizonieri.
Comitetul de Investigaţii al Rusiei a anunţat că a deschis o anchetă.
Ministerul rus de Externe a cerut ca "organizaţiile internaţionale să condamne această crimă şocantă" şi să iniţieze o anchetă.
Un purtător de cuvânt al ONU la Kiev a declarat vineri pentru AFP că organizaţia "este la curent cu aceste videouri şi le examinează", transmite AGERPRES
Ucraina răspunde la acuzațiile Federației Ruse: Soldații ucraineni s-au apărat împotriva rușilor care pretindeau că se predau
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

27 octEconomie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

27 octSocial
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

27 octEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

27 octSocial
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

27 octSocial
Gratuit pentru cei din Sectorul 6, București, până pe 30 octombrie 2026. Nu sunt puși la plată cei care vor să scape de mobilierul vechi și altele

27 octEconomie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

27 octHoroscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

27 octPolitica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

27 octPolitica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

27 octEconomie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie
Articole Similare

27 octExterne
Fără telefon cât ești la masă la restaurant. Țara unde tot mai multe localuri aleg această abordare

26 octExterne
Ce este Lista Studenților din Serbia. De la stradă au câștigat alegerile tinerii

26 octExterne
Donald Trump, jigniri necontrolate la adresa Norvegiei. Ce a putut spune despre țară a șocat mapamondul

26 octExterne
Alegeri prezidențiale Bulgaria. Dezinteres pentru scrutin, extrem de puțini cetățeni s-au prezentat la urne

26 octExterne



