Ultim moment:Un nou atentat cu bombă in Kabul asupra vicepreşedintelui Amrullah Saleh

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 09-09-2020 09:15

Actualizat: 09-09-2020 08:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un atac cu bombă pe o stradă din Kabul l-a vizat, miercuri dimineaţă, pe vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh, a anunţat un purtător de cuvânt, care a precizat că acesta a scăpat nevătămat, relatează Reuters.


Pe Facebook, purtătorul de cuvânt Razwan Murad a scris: „Astăzi, încă o dată, inamicii Afganistanului au încercat să îi facă rău lui Saleh, dar nu au reuşit să îşi atingă obiectivul ticălos, iar Saleh a scăpat din atac nevătămat”.

El a declarat pentru Reuters că bomba a avut ca ţintă convoiul lui Saleh şi că unele dintre gărzile de corp au fost rănite.

Oficiali din Ministerul Sănătăţii au anunţat că două trupuri şi şapte răniţi au fost transportaţi la spital.


Vezi şi:


Creștere explozivă a averii în doar două luni! Anonimul candidat al USR-PLUS care a devenit milionar, după ce a intrat în politică!

Situație neașteptată pentru Marian Vanghelie. DNA i-a pus sechestru pe un bun recent recuperat de la hoți


SURSE Orice pentru a duce la bun sfârșit marea reorganizare! Marcel Vela ‘scoate din joc’ sindicaliștii din Poliția Română
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri