Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că, din 15 mai, România nu va mai fi în stare de urgență.
Starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă.
„Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem”, a declarat Klaus Iohannis.
„Se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele”, a precizat șeful statului. Toate acestea vor fi redeschise luându-se măsuri speciale de distanțare socială.
De asemenea, vor fi permise activitățile sportive individuale.
Pe de altă parte, sportivii de performanță își vor putea relua pregătirea în baze sportive, însă vor începe competițiile. Atenție! Doar sportivii de performanță se por putea antrena în baze sportive, nu și amatorii.
Vezi și
Medicul care s-a oferit voluntar să se infecteze cu coronavirus, o nouă ieșire-șoc: ‘Puteau fi omorâți de orice infecție, nu numai de cea cu SARS-CoV-2’
Scandalul momentului care zguduie lumea presei și mediul de afaceri. Dosarul Microsoft revine la pachet cu acuze de propagandă pro-rusă
Ultimă oră! Din 15 mai, avem stare de alertă! Se redeschid frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăEntertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



