sursa foto:  galaxypress.com

Scandalul momentului care zguduie lumea presei și mediul de afaceri. Dosarul Microsoft revine la pachet cu acuze de propagandă pro-rusă

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, acuzații explozive într-o carte: Dorin Cocoș și Bogdan Chirieac au vrut să mituiască un fost ministru al Educației cu 50.000 de dolari.

 

Într-o carte intitulată ”Spovedania lui Rizea”, fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat la aproape 5 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, dar fugit din țară, lansează o serie de acuzații răsunătoare la adresa unor personaje sonore de pe scena politică, din lumea afacerilor, servicii secrete și presă.

Unul dintre episoadele relatate în carte de Rizea este cel în care omul de afaceri Dorin Cocoș, pe atunci soțul Elenei Udrea, ar fi încercat, avându-l alături pe jurnalistul Bogdan Chirieac, să-l mituiască pe ministrul Educației de atunci, Alexandru Athanasiu, pentru ca acesta să semneze un contract privind cumpărarea de licențe pentru calculatoare de la Microsoft.

Coperta cărții scrise de fostul deputat Cristian Rizea

Scena s-ar fi petrecut în urmă cu 16-17 ani.

 

Cocoș și Chirieac, dați afară din birou de ministrul Athanasiu

 

“Și pentru că venise mai devreme vorba de Dorin Cocoș, nu o să uit discuția pe care am avut-o în 2003-2004 când Alexandru Athanasiu ( ministrul educației în acel moment ), îi dăduse afară din birou pe el și pe Bogdan Chirieac ( celebrul deontolog) care încercaseră să-l mituiască cu 50.000 USD ca să accepte să semneze un contract privind celebrele licențe Microsoft!

 

Imediat Dorin Cocoș mă chemase și mă rugase să-l conving pe Athanasiu să accepte acei bani, lucru pe care l-am refuzat, explicându-i că Alexandru Athanasiu era diferit de restul politicienilor din acest punct de vedere!

Nu știu dacă a înțeles, dar știu că până la urmă Dorin Cocoș și-a rezolvat această problemă cu noul guvern condus de Tăriceanu mai ales că soția sa Elena Udrea devenise chiar șefa cancelariei prezidențiale fiind foarte apropiată de noul președinte al României, Traian Băsescu!”, scrie Rizea

”E de apreciat insistența cu care Dorin Cocoș ,,se bătea” pentru șpăgile lui, inclusiv în ziua în care se vota guvernul Tăriceanu în Parlament, apelând la prim-ministrul interimar, prietenul său de șprițuri și afaceri, Eugen Bejinariu, pentru a-l presa pe Alexandru Athanasiu încă ministru în funcție pentru câteva ore până la instalarea noului Guvern, să semneze o plata în lei reprezentând facturi în valoare 96 milioane de dolari!”, conform lui Rizea.

“Cu toată această presiune, ministrul Athanasiu a rămas ferm pe poziții și nu a acceptat acest compromis, în condițiile în care Eugen Bejinariu făcuse un grav abuz în serviciu aducându-i cu o mașină de acasă chiar pe directorul economic al ministerului educației, celebrul Mihai Păunică, care condiționase semnătura sa și implicit plata din bugetul ministerului către furnizor, de aprobarea prealabilă a ministrului ! Din păcate pentru Eugen Bejinariu și Dorin Cocos, acea plată nu s-a mai făcut în acel final de an 2004 și guvernare PSD ! “ adaugă Rizea.

Cristian Rizea, condamnat la 4 ani și 8 luni Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, în urmă cu mai bine de un an, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Avocatul său anunțase că Rizea e plecat din țară și ar fi prin Statele Unite, au dezvăluit cei de la Libertatea.ro, unde puteți citi textul intergral.

La scurt timp după publicarea articolului celor de la Libertatea, a venit și reacția din partea analistului Bogdan Chirieac, pe site-ul de știri DC News.ro.

 

Redăm mai jos reacția postată pe site-ul DCNews ( ziar online fondat de Bogdan Chirieac):

 

Despre ziarul Libertatea se spune că ar avea patroni cehi cu afaceri în Rusia, țară în care s-ar fi refugiat Cristian Rizea după o condamnare pentru corupție. Iată că site-ul lui Tolontan pare a fi aproape de deputatul fugar.

 

Jurnaliștii lui Cătălin Tolontan se grăbesc să preia aberații dintr-o așa zisă carte a fugarului, dând la iveală, singuri, o făcătură clocită pentru denigrarea lui Bogdan Chirieac.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv, în urmă cu mai bine de un an, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

 

După ce și-a luat singur libertatea, fugind în străinătate, Rizea are parte și de Libertatea-site, ziarul deontologilor.

 

Tolontan se folosește, în războiul pe care îl duce împotriva lui Bogdan Chirieac, de câteva aberații scrise de Rizea pe modelul altui fugar, brokerul țepar Sima. Manevra e una asemănătoare celor folosite de serviciile care coordonează presa sub acoperire: se preiau acuzații halucinante ale unor personaje care se țin la distanță de posibile repercursiuni materiale sau penale și se rostogolesc, în cascadă, de site-uri cu aceeași orientare, astfel încât să se poată susține ulterior: dar nu e binecunoscut faptul că…

 

De ochii lumii, cel calomniat este sunat ca să își prezinte punctul de vedere. Dacă nu răspunde, cu atât mai bine pentru calomniator. În cazul Tolontan-Rizea, Bogdan Chirieac nu doar că a răspuns, dar a dat o replică devastatoare.

 

Pe care Libertatea o citează, dar uită să scoată din articol fraza tip, a manevrei originale: „Până la ora publicării acestui articol, Bogdan Chirieac nu a răspuns”.

Înainte de care tocmai scrisese: „Contactat de Libertatea, pentru a comenta această declarație a lui Rizea, Bogdan Chirieac a declarat. „Doar domnul Cătălin Tolontan ar putea fi interesat de asemenea mizerii debitate de asemenea gunoaie. Despre ce vorbim? Nu am nimic de adăugat”, conform celor de la DCNews.ro.

Vezi și:

Scandal bombă! Poliția e zguduită. Un nume greu e anchetat pentru înșelăciune de 3 milioane de euro și mită 1,1 milioane de euro

Mii de angajați sunt vizați- Se schimbă vârsta de pensionare

‘Chelnerul’ numit de Nelu Tătaru în fruntea unui spital reacționează! Nu are cunoștințe legate de sistemul medical

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare