sursa foto:  rfi.ro

Ultimă oră! Investigație privind siguranța pasagerilor, declanșată în scandalul dintre ROMATSA și DAN Air

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a declanșat o anchetă privitoare la siguranța pasagerilor zborului DN288 din data de 24.06.2023.

Amintim că DAN Air, compania aeriană care operează zboruri pe Aeroportul Brașov, și ROMATSA se acuză reciproc.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind posibila afectare a siguranței pasagerilor zborului DN288 din data de 24.06.2023, în conformitate cu art.5, al.4 din Regulamentul (UE) 996/2010, AIAS a decis începerea investigației privind siguranța aviației civile pentru stabilirea modului în care a fost gestionată situația de către părțile implicate.

Investigația privind siguranța aviației civile nu stabilește vinovății, responsabilități sau răspunderi juridice”, a transmis, marți, AIAS .

DAN Air, în scandal cu ROMATSA

În week-end, operatorul aerian a anunțat că un avion Dan Air ce avea traseul Madrid-Brașov-București a avut întârzieri de 16 minute la aterizarea pe aeroportul Brașov, oficialii Dan Air reclamând că întârzierea a fost cauzată de faptul că Romatsa a acordat prioritate unei aeronave care decola, scrie Adevărul.

 

 

Aeronavei DAN AIR i s-a întârziat aterizarea pe Brașov, în condiții de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unei alte aeronave. Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevăd că aeronavelor care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate, mai ales în condiții meteo nefavorabile, așa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288”, a anunțat, duminică, compania.

DAN Air a acuzat că siguranța pasagerilor a fost pusă în pericol de ROMATSA.

 

 

ROMATSA susține că DAN Air face acuzații false

„ROMATSA asigură controlul traficului aerian pentru aproximativ 3.000 de aeronave zilnic, în condiții de siguranță și cu respectarea în integralitate a regulamentelor europene

Având în vedere acuzațiile complet nejustificate colportate în spațiul public în ultimele 24 de ore de reprezentanții unei companii aeriene, cu referire la activitatea ROMATSA în cadrul operațiunilor de la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, facem următoarele precizări punctuale:

 

 

• Cu referire la acuzația FALSĂ că ”siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București a fost pusă în pericol” – În fapt, în niciun moment siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București nu a fost pusă în pericol, iar instrucțiunea controlorilor de trafic aerian către piloți a avut în vedere tocmai asigurarea aterizării în condiții optime, atunci când pista era liberă.

• Zborul HiSky cu decolare din Brașov la ora 17:50 conform planului de zbor depus a fost supus regularizării de către Managerul de rețea EUROCONTROL (NM), din cauza problemelor de capacitate pe aeroportul din Antalya. Astfel, ora calculată de NM pentru decolarea de pe aeroportul Brașov a fost 18:28. Atât controlul traficului aerian, cât și companiile aeriane trebuie să se conformeze acestor măsuri gestionate la nivel european de către Eurocontrol (conform regulamentului (UE) 2019/123).

 

 

• Zborul DN288 cu decolare din Madrid la ora 13:10 conform planului de zbor depus și aterizare la Brașov, a transmis 3 mesaje de întârziere a decolării (13:53, 14:10, 14:53). După intrarea în spațiul aerian al României, controlorii de trafic aerian au acordat zborului mai multe autorizări directe, în măsura în care vremea nefavorabilă a permis acest lucru, însă având în vedere întârzierea la decolare și situația meteo care a impus ocoliri multiple, aterizarea a fost mult întârziată.

• Cu referire la referința INCOMPLETĂ ȘI SCOASĂ DIN CONTEXT din comunicatul companiei aeriene la documentul EASA care stabilește modalitățile de conformare și oferă explicații și îndrumări în ceea ce privește implementarea Regulamentului (UE) 2017/373- În fapt, AMC19 ATS.TR.210(a)(3), face referire la diferite tipuri de aeronave care au prioritate la aterizare: aeronave care au anunțat că trebuie să aterizeze din cauza factorilor care afectează funcționarea în siguranță a aeronavei; aeronave spital sau aeronave care transportă persoane care necesită îngrijiri medicale urgente; aeronave angajate în operațiuni de căutare și salvare; și alte aeronave, după cum poate fi stabilit de autoritatea competentă, în cazul României aceasta fiind Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Zborul DN288 în discuție nu se încadrează în niciuna din aceste situații, iar comunicatul companiei aeriene preia doar îndrumarea din GM1 to AMC19 ATS.TR.210(a)(3), care e doar o explicație a modului in care poate fi implementată prevederea AMC, nu o reglementare de sine stătătoare. Dacă zborul DN288 ar fi fost într-o situație critică avea posibilitatea să declare situație de urgență și ar fi avut prioritate la aterizare.

 

 

• În ceea ce privește programul de operare, programul furnizării serviciilor de trafic aerian corespunde cu cel al operatorului de aerodrom, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav și a fost făcut public în urmă cu mai multe luni. Orice modificare a acestui program va trebui inițiată de Aeroport prin solicitarea amendării certificatului său, emis de către AACR.

• ROMATSA aplică Hotărârea Consiliului de Management al Spațiului Aerian care a stabilit schimbările de clasă de spațiu aerian conform orelor de operare ale Aeroportului Brașov. Spațiul aerian nu este închis, regulile aplicabile se schimbă conform legislației aplicabile SERA– Regulamentul (UE) 923/2012.

 

 

• ROMATSA e certificată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2017/373 și supusă auditurilor periodice de siguranță. De altfel, conform monitorizărilor la nivel european, prin activitatea sa ROMATSA este la un nivel de siguranță superior indicatorilor stabiliți la nivel UE. Zilnic, controlorii de trafic asigură servicii în condiții de siguranță pentru aproximativ 3000 de aeronave, fără niciun fel de incidente și fără întârzieri imputabile ROMATSA”.

Replica DAN Air:

„Dragă Romatsa R.A,

 

 

V-am mai sugerat ca să lăsați dezinformarea căci vă pierdeți puțina credibilitate pe care o mai aveți.

Nu aveți niciun fel de cultură de siguranță, așa-i? Cu toate că regulamentul (UE) nr. 2017/373 tocmai asta încearcă să vă învețe.
Mai rău este că nici măcar nu înțelegeți cui se adresează reglementarea amintită, vi se adresează vouă, controlorilor, nu se adresează piloților.

 

 

Faceți afirmații nesusținute cum că:
1. Siguranța pasagerilor zborului DN288 Madrid-Brașov-București NU a fost pusă în pericol – Ne explicați și nouă încă o dată cum nu a fost afectată siguranța prin menținerea aeronavei noastre mai mult de 15 minute în aer pe vreme periculoasă când ea putea să aibă o traiectorie directă și să se afle de mult la sol? Ca noi toți aviatorii știți foarte bine că vremea se poate înrăutății de la minut la minut iar atât timp cât vremea permitea decolarea unei alte aeronave, aeronava noastră putea fi adusă la sol în cel mai scurt timp, mai ales că avea prioritate.

2. Nu contestă nimeni că HISKY avea slot la decolare însă citați un regulament care nu vă susține afirmația legată de faptul că aeronava avea prioritate la decolare pentru că avea slot. Sloturi se pierd zilnic cu miile și ce vă incriminează cel mai tare este că extensia de slot de 10 minute care poate fi cerută oricând, s-ar fi primit un nou slot la 18:38, suficient timp pentru ca aeronava să poată decola după ce ateriza aeronava DAN AIR.

 

 

3. Veniți cu o traducere proprie a reglementării AMC19 ATS.TR.210(a)(3), unde în mod convenient introduceți un cuvânt care nu există doar pentru a schimba sensul și anume susțineți că: „aeronave care au ***anunțat*** că trebuie să aterizeze din cauza factorilor care afectează funcționarea în siguranță a aeronavei;” Deci pe lângă faptul că nu aveți o cultură de siguranță, juridică și nici măcar bunul simț, traduceți cum vă taie capul, sunteți voi cei care scoateți din context și mai mult decât atât veniți să impuneți o obligație pe care legea nu o prevede pentru piloți și o prevede de fapt pentru voi.

Haideți să ne lămuriți și pe noi cum credeți dvs. că o reglementare care se adresează controlorilor de trafic impun o obligație piloților și anume aceea de a „anunța”.

 

 

Traducerea corectă că voi și așa nu vorbiți engleză cine știe ce:
„AMC19 ATS.TR.210(a)(3) (…) Prioritatea la aterizare trebuie dată:
a) unei aeronave care anticipează să fie obligată să aterizeze din cauza factorilor care afectează operarea în siguranță a aeronavei (de ex. cedare de motor, combustibil insuficient, ETC.)

Și acum să vă lămurim mințile înguste, legiuitorul nu vine să exprime în mod exhaustiv care sunt acele exemple pentru care aeronava are prioritate la aterizare și vă spune ETC. Acel et cetera face trimitere de fapt la toate situațiile care pun în pericol siguranța zborului inclusiv factorul de vreme sau ne veți spune într-o altă apărare ridicolă că vremea rea nu este un factor care afectează siguranța?
Ne așteptăm și la asta din partea voastră, nu ne mai miră nimic.

 

 

În concluzie, repetăm, regulamentul la care facem referire impune o conduită controlorilor de trafic aerieni ca în mintea lor să se formeze o cultură de siguranță care să ghideze deciziile acestora în ceea ce privește prioritatea la aterizare. Este evident că nu aveți o cultură de siguranță, cel puțin DSNAR Arad.

Reglementarea care spune piloților să „anunțe” și impune o conduită piloților este alta, vă lăsăm să o descoperiți, poate așa mai citiți și dvs”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare