Unul dintre cele mai puternice lanțuri de magazine din România dă o importantă lovitură de imagine! Sute de mii de români vor beneficia de pe urma campaniei sale.
Mega Image lansează campania „1 milion de euro pentru Generația Mega” - o nouă inițiativă de responsabilitate socială prin care compania sărbătorește Anul Centenarului, cu scopul de a încuraja alimentația sănătoasă în rândul copiilor. Astfel, în perioada 8 noiembrie – 5 decembrie 2018, Mega Image desfășoară, în toate magazinele sale din țară, o campanie la finalul căreia compania va reinvesti, alături de clienți, un milion de euro pentru alimentația sănătoasă a 500.000 de copii din țară.
„În anticiparea anului Centenarului, ne asumăm misiunea de a face o schimbare în bine pentru generațiile următoare și facem deja primul pas: susținerea unei alimentații sănătoase. De aceea, ne bucurăm să putem lansa astăzi o campanie prin care, în cursul anului următor, alături de clienții noștri vom investi un milion de euro ce vor deservi 500.000 de copiii din toată țara, indiferent de zona geografică sau de situația lor materială”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP Marketing Mega Image.
Mecanismul campaniei implică redirecționarea în fondul de proiect a 1% din bonurile încasate cu o valoare mai mare de 30 de lei, pe perioada desfășurării campaniei. În plus, Mega Image va redirecționa 1% din valoarea produselor partenere (special semnalizate la raft), fără alte condiționări legate de valoarea bonului.
Campania „1 milion de euro pentru Generația Mega” are ca scop crearea unui viitor mai bun pentru copii și pentru generațiile următorilor 100 de ani, prin acțiuni concrete care să contribuie la educația acestora cu privire la o alimentație sănătoasă și la un stil de viață sustenabil. Programul Generația Mega va fi dezvoltat în 2019, cu mai multe proiecte implementate pe parcursul anului.
Vezi și Lovitură de teatru în scandalul zilei! Avocatul Elenei Udrea a reacționat! Ce spune despre descinderea în forță a FBI în celula fostului ministru
Răsturnare spectaculoasă de situație în privința Elenei Udrea! Când ar putea fi eliberată
Un cunoscut lanț de magazine face o mutare pentru a spulbera concurența! Sute de mii de români vor beneficia de pe urma sa
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 15-11-2018 10:07
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



